O anchetă realizată de cotidianul THE GUARDIAN a dezvăluit presupuse ingerințe electorale ale echipei conduse de Tal Hanan
This browser does not support the video element.
Publicația britanică The Guardian a realizat, în 2023, o anchetă care a concluzionat că o echipă coordonată de Tal Hanan a încercat să influențeze peste 30 de scrutine prin atacuri cibernetice, acte de sabotaj și activități în scopul dezinformării pe rețelele de socializare online.
Unitatea este coordonată de Tal Hanan, un fost membru al forțelor speciale israeliene care lucrează acum sub pseudonimul ”Jorge” și pare să fi activat în alegerile din diverse țări în ultimele două decenii. Conform cotidianului britanic The Guardian, Hanan și divizia sa, care utilizează numele ”Team Jorge” (”Echipa Jorge”), au fost expuși printr-o serie de filmări și documente vizualizate în cadrul investigației jurnalistice.
Contactat de cotidianul The Guardian asupra concluziilor investigației finalizate în februarie 2023, Tal Hanan a declarat: ”Neg informațiile despre comiterea vreunor nereguli”.
”Ancheta a dezvăluit detalii despre modul în care a utilizat dezinformarea Echipa Jorge, care coordonează un serviciu privat de ingerințe secrete în alegeri fără a lăsa nicio urmă. Grupul lucrează și pentru clienți corporativi”, a subliniat cotidianul The Guardian.
Conform investigației cotidianului The Guardian, echipa lui Hanan dispune de peste 30.000 de ”boți”. Practic sunt profile în medii de socializare online care pretind a fi ale unor persoane, dar, în realitate, sunt controlate prin sisteme automatizate.
Elena Lasconi, candidata USR în alegerile prezidențiale, l-a acuzat pe Mircea Geoană de legături cu Tal Hanan, sugerând un potențial scandal de dezinformare în campania electorală.
Tal Hanan a recunoscut recent că a vizitat România, dar a refuzat să ofere detalii despre clienții săi. Contactat de Digi24.ro, Hanan a declarat: „Confirm că am fost în România în vacanță. Este o țară minunată, cu oameni minunați. M-am întâlnit și am vorbit cu oameni, dar nu discutăm despre clienți”.
Întrebat despre o serie de fotografii publicate de Lasconi, în care Hanan apare la poarta sediului Institutului Aspen, acesta nu a negat autenticitatea imaginii, dar a evitat să comenteze. Oameni apropiați de Hanan au susținut că fotografia ”pare autentică”, potrivit jurnaliștilor Digi24.ro. În imaginile publicate de Lasconi, apare curtea Institutului Aspen, din care ies Mircea Geoană și deputata PSD Ana Cătăuță. Tot din aceeași curte a fost fotografiat și Tal Hanan, descris ca fiind ”creierul dezinformării”.
Lasconi l-a întrebat pe Geoană în cadrul unei dezbateri la Antena 3 dacă s-a întâlnit cu Hanan, pe care l-a descris ca „un individ care coordonează o echipă foarte mare de hackeri, ferme de trolli și practici de dezinformare”. Candidatul independent a sugerat la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN că acuzațiile ar fi fost lansate de Traian Băsescu, afirmând că ”dacă ar arăta o probă, o dovadă, aș putea să mă uit la el și să spun încă o dată: Nu îl cunosc pe acest om (n.red – Tal Hanan), nu știu cine este”.
Foto: Profimedia
Citește și: