O angajată a unui azil din Franța este suspectată de uciderea a șase persoane. Femeia le-a administrat un cocteil de medicamente „ca să le ușureze suferințele”
O angajată a azilului Césalet, în apropiere de Chambéry (estul Franței), este suspectată că a otrăvit șase pensionari, a anunțat joi o sursă apropiată anchetei, citată de AFP.
Suspecta, în vârstă de 30 de ani, „recunoaște că a vrut să ușureze suferințele a șase persoane care au decedat la începutul lunii octombrie, însă nu recunoaște că a vrut să le ucidă”, a precizat această sursă.
Angajata a vorbit despre un „cocteil de medicamente” pe care l-ar fi administrat celor șase persoane decedate, care erau „în vârstă sau foarte în vârstă” și sufereau de „boli grave”, potrivit aceleiași surse.
„Dificultatea problemei în acest caz constă în existența intenției de săvârșire a crimei”, a subliniat ea.
Joi la amiază, angajata a fost prezentată unui judecător de instrucție în vederea deschiderii anchetei penale. Ea fost plasată în arestul poliției judiciare marți, fiind suspectată inițial că a otrăvit o pensionară de 84 de ani care a intrat în comă, brusc, la 27 noiembrie și a murit două zile mai târziu.
În acea zi, medicul azilului Césalet din Jacob-Bellecombette, în apropiere de Chambéry, în Alpii francezi, „a constatat intrarea în comă a unei locatare, a cărei cauză, după transferul la urgență, nu a putut fi stabilită în mod clar”, a anunțat centrul spitalicesc din Chambéry într-un comunicat.
„Imediat după, analize toxicologice au relevat o prezență de psihotropi într-o cantitate superioară dozei terapeutice normale. Niciunul dintre aceste produse nu făcea parte din prescripția medicală a acestei locatare”, a adăugat spitalul.
„Din momentul în care rezultatele toxicologice au fost cunoscute, conducerea centrului spitalicesc a sesizat procurorul Republicii, care a deschis o anchetă”, a precizat spitalul.
Contactat de AFP, Parchetul din Chambéry nu a putut confirma aceste informații joi. O conferință de presă este prevăzută pentru după-amiază.