O asociație creștină care „convertea” persoanele gay s-a desființat și a prezentat scuze publice
Exodus International, înființată în 1976, este considerată cea mai veche și cea mai mare asociație creștină americană care analizează relația dintre credință și homosexualitate.
Consiliul de administrație al asociației a votat în unanimitate pentru încetarea imediată a operațiunilor sale și pentru înființarea unui ministeriat separat, se afirmă într-un comunicat postat miercuri pe site-ul organizației.
„Am comis un număr mare de erori în felul în care i-am tratat pe oameni, în funcție de credințele noastre”, a declarat Alan Chambers, președintele asociației. „Îmi dau seama că părerile și credințele noastre trebuie să se schimbe, însă nu m-aș distanța niciodată de biserică”, a mai spus acesta.
Alan Chambers a refuzat să ofere un număr estimativ al persoanelor care au urmat terapia promovată de organizația sa, spunând că este imposibil de calculat, întrucât acea terapie a fost practicată de toate cele 260 de filiale pe care Exodus International le deține în America de Nord.
„Îmi pare rău pentru durerea și pentru chinurile prin care mulți dintre voi ați trecut”, a adăugat Alan Chambers, care spune că a făcut el însuși parte din acest „sistem al ignoranței”.
„Îmi pare rău că unii dintre voi au irosit ani întregi luptând cu sentimentul de rușine și de vină atunci când atracția lor sexuală nu s-a schimbat. Îmi pare rău că am promovat eforturile pentru schimbarea orientării sexuale și teoriile reparative despre orientarea sexuală care i-au stigmatizat pe părinți”, a mai spus el.
Alan Chambers, care locuiește în orașul Orlando din statul Florida, alături de soția și de cei doi copii ai lor, a dezvăluit că vreme de mulți ani a „omis în mod convenabil” să facă publică propria atracție față de persoanele de același sex.
Exodus International și-a închis birourile într-o perioadă în care se constată o schimbare a atitudinii în Statele Unite, opinia publică declarându-se în favoarea căsătoriilor între persoane de același sex.
12 state americane și districtul Columbia au legalizat căsătorile gay. Curtea Supremă din Statele Unite va decide până la sfârșitul lunii iunie dacă va contesta o lege federală din 1996 care acordă dreptul la căsătorie doar cuplurilor heterosexuale, dar și referendumul din 2008 din California care a interzis căsătoriile gay pe teritoriul acestui stat.
California a devenit însă, în 2012, primul stat american care a interzis aplicarea pe minori a „terapiei de conversiei”, promovată de asociația Exodus International.