O bombă atomică de 260 de ori mai puternică decât cea de la Hiroshima, aproape de a exploda în SUA
O bombă atomică a fost lansată din greșeală în anul 1961 asupra statului american Carolina de Nord, singurul lucru care a împiedicat un adevărat dezastru fiind un comutator care a prevenit detonarea explozibilului ce ar fi ucis milioane de persoane, potrivit unui raport desecretizat recent, scrie Russia Today.
Bomba cu hidrogen Mark 39 era de 260 de ori mai puternică decât cea care a distrus Hiroshima la finalul celui de-al Doilea Război Mondial și se afla la bordul unui bombardier B-52.
Acesta decolase din Goldsboro și urma să realizeze un zbor de rutină deasupra coastei de est a Statelor Unite.
Din cauza unor probleme tehnice avionul a scăpat două bombe Mark 39 pe care le avea la bord, fiecare dintre ele având o putere egală cu circa 4 milioane de tone de expoziv TNT.
Una dintre acestea a căzut în orașul Faro din Carolina de Nord. În momentul în care parașuta bombei s-a deschis, procedeul de aprindere al acesteia a fost declanșat.
„Un simplu comutator cu voltaj scăzut a ferit Statele Unite de o catastrofă de proporții”, nota autorul raportului desecretizat.
Cealaltă bombă a aterizat în apropierea orașului Pikeville, aflat în același stat, sistemele sale de siguranță prevenind, și în acest caz, detonarea sa.