O bonă a făcut un lucru revoltător, iar camera video ascunsă în casă a filmat totul
Eve Mantaras, în vârstă de 25 de ani, a fost filmată de o cameră video ascunsă în timp ce îl agresează pe băiețelul de doi ani, care este așezat într-un scaun înalt. După aplicarea „corecției”, bona mănâncă porția de hrană a micuțului chiar în fața acestuia, scrie Daily Mail.
Cristina Ceril a instalat o cameră video ascunsă în casa familiei din Parana, în nordul Argentinei, pe care a conectat-o la smartphone, după ce a observat câteva zgârieturi pe trupul fiului ei. Vecinii au avertizat-o pe femeie că băiatul și sora lui în vârstă de zece ani plângeau frecvent, când erau lăsați în grija bonei.
„Uneori, îl auzeam pe fiul meu cum plângea dimineața. Acum mă îngrozesc, gândindu-mă la ce i-ar fi putut face. Am considerat întotdeauna că este cam leneșă, dar nu mi-aș fi imaginat așa ceva. I-a furat mâncarea copilului meu și l-a bătut, când a cerut să mănânce. Cred că este bolnavă!”, a spus mama băiatului înfometat de bonă. Poliția și procurorii vor folosi înregistrarea video ca probă împotriva agresoarei, care riscă să stea mulți ani după gratii, dacă va fi găsită vinovată.