O britanică acuzată de terorism și a cărei cetățenie a fost retrasă a primit dreptul să se întoarcă în Regat. Care este motivul
Shamima Begum, o britanică acuzată de terorism după ce a fugit în Siria pentru a se alătura grupării teroriste Stat Islamic, a primit dreptul de a se întoarce în Marea Britanie pentru a putea contesta decizia autorităților de a-i retrage cetățenia britanică, potrivit unei decizii a unei instanțe din această țară.
Begum, acum în vârstă de 20 de ani, a părăsit Marea Britanie în 2015 și a fugit în Siria pentru a se alătura Stat Islamic, informează BBC.
Ministerul britanic de Interne a decis să îi retragă acesteia cetățenia din motive de siguranță națională, după ce tânăra a fost găsită într-o tabără de refugiați în 2019.
O curte de apel din Marea Britanie a decis că tânăra nu a avut posibilitatea de a fi audiată, iar aceasta nu a putut să își susțină punctul de vedere din tabăra de refugiați din Siria în care se afla.
Ministerul de Interne de la Londra a descris decizia ca fiind „foarte dezamăgitoare” și a anunțat că o va contesta.
Decizia instanței obligă Guvernul să găsească o modalitate prin care să îi permită tinerei, care se află în continuare într-o tabără din nordul Siriei, să se prezinte în fața unor judecători de la Londra, în pofida anunțurilor repetate ale Executivului britanic, care a anunțat că nu îi va oferi acesteia asistență.
„Dreptatea și justiția trebuie să cântărească mai mult decât îngrijorările referitoare la siguranța națională, iar posibilitatea de a contesta deciziile trebuie să fie respectată”, au spus judecătorii în decizie.
Fostul ministru de Interne, Sajid Javid, care a decis să îi retragă cetățenia tinerei în februarie 2019, a scris pe Twitter că este „profund îngrijorat de această decizie”.
Shamima Begum nu se teme de justiție
Avocatul Shamimei Begum, Daniel Furner, a declarat că aceasta nu a avut niciodată posiblitatea de a fi judecată în mod corect, astfel încât să își poată prezenta propria versiune a poveștii.
„Nu îi este teamă de justiția din Marea Britanie, ba chiar se bucură de acest lucru. Dar decizia de a-i revoca cetățenia fără ca aceasta să aibă vreo șansă să se apere nu este justiție, este opusul acesteia”, a declarat avocatul.
Tatăl tinerei, Ahmed Ali, s-a declarat „încântat” de decizie și a adăugat că speră că se va face dreptate în cazul fiicei sale.
Purtătorul de cuvânt al premierului britanic a declarat că, deși Guvernul „nu comentează în mod normal cazuri individuale”, deciziile luate în privința Shamimei Begum nu au fost luate fără o analiză amănunțită.
El a adăugat că Guvernul „va asigura întotdeauna siguranța Marii Britanii și nu va permite niciodată ca ceva să afecteze securitatea țării”.