O bucată din Zidul Berlinului, înlăturată pentru a face loc unui proiect imobiliar controversat
O bucată din East Side Gallery – un tronson de 1,3 kilometri din Zidul Berlinului, care este decorat cu aproximativ 100 de desene realizate de artiști din lumea întreagă – a fost înlăturată miercuri dimineață, pentru a face loc unui controversat proiect imobiliar, a anunțat poliția germană.
Patru blocuri de piatră, reprezentând o breșă cu o lățime de cinci-șase metri, au fost înlăturate și înlocuite cu o ușă, a precizat un purtător de cuvânt al poliției, citat de AFP.
Lucrările – efectuate la cererea promotorilor unui proiect imobiliar de lux, care intenționează să construiască un turn de locuințe înalt de 63 de metri, pe malul râului Spree, în apropiere de Zidul Berlinului, un simbol al Războiului Rece – au început miercuri, la ora 04.00 GMT, și, la ora difuzării acestei știri, s-au încheiat deja, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Zidul va fi străpuns în două locuri, pentru că municipalitatea vrea să asigure acces și la un pod pentru pietonii și cicliștii care vor să traverseze râul, iar lucrările trebuie finalizate până în 2015.
Potrivit presei germane, circa 250 de polițiști au fost mobilizați pentru aceste lucrări, pentru a evita orice incidente, având în vedere că proiectul imobiliar este unul controversat. Pe 1 martie, o primă tentativă de spargere a zidului s-a soldat cu eșec, după ce circa 200 de persoane s-au mobilizat pentru a protesta față de acest proiect. Cu o zi înainte, a avut loc o manifestație la care au participat 6.000 de persoane. Câteva zile mai târziu, actorul american David Hasselhoff a venit să-și arate sprijinul în fața câtorva mii de opozanți ai acestui proiect.
East Side Gallery este una dintre cele mai importante atracții turistice din Berlin și reprezintă cel mai mare tronson rămas din „Zidul de protecție antifascistă” – potrivit numelui său oficial est-german -, care a divizat capitala germană din 13 august 1961 până pe 9 noiembrie 1989.
Din cei 155 de kilometri ai zidului care diviza Berlinul, au mai rămas în picioare porțiuni care însumează doar circa trei kilometri.