Prima pagină » Știri externe » O cantitate „fără precedent” de materiale luate de tsunamiul din Japonia a eșuat în Alaska. „Nu am constatat niciodată până acum un asemenea număr”

O cantitate „fără precedent” de materiale luate de tsunamiul din Japonia a eșuat în Alaska. „Nu am constatat niciodată până acum un asemenea număr”

O cantitate
O cantitate "fără precedent" de materiale care pluteau în derivă după tsunamiul care a afectat Japonia în martie 2011 a eșuat pe coastele din Alaska, au anunțat marți activiști ecologiști, care erau pe punctul de a lansa o operațiune de curățare, relatează AFP.

O cantitate „fără precedent” de materiale care pluteau în derivă după tsunamiul care a afectat Japonia în martie 2011 a eșuat pe coastele din Alaska, au anunțat marți activiști ecologiști, care erau pe punctul de a lansa o operațiune de curățare, relatează AFP.

Numeroase obiecte plutitoare, precum bucăți de polistiren sau geamanduri, au fost descoperite pe Insula Montague, la circa 190 de kilometri sud-est de Anchorage.

Obiecte venind din Asia eșuează de mai mulți ani pe coastele din Alaska, dar cantitatea înregistrată recent este „fără precedent”, a afirmat Patrick Chandler, un reprezentant al organizației ecologice Center for Alaskan Coastal Studies.

„Nu am constatat niciodată până acum un asemenea număr”, a adăugat el. „Înainte, găseam câteva zeci de geamanduri negre, utilizate în acvacultura japoneză (…). Acum găsim sute”.

„Nu există altă cauză posibilă pentru această creștere decât tsunamiul”, a precizat el.

O vastă operațiune de curățare, prevăzută să dureze 12 zile, urmează să înceapă joi.

Tsunamiul din Japonia ar fi adus în ocean între cinci și 20 de tone de materiale, care de atunci plutesc în derivă spre est.

La 11 martie 2011, un cutremur cu magnitudinea de 9 grade a provocat un val seismic gigantic în nord-estul Japoniei. Acesta a distrus totul în calea lui, declanșând o serie de avarii la centrala nucleară Fukushima Daiichi, care au provocat cel mai grav accident nuclear după cel de la Cernobîl (Ucraina) din 1986.

Aproximativ 20.000 de persoane au murit sau au fost date dispărute în urma catastrofei.

Citește și