O celulă islamistă din Spania plănuia un atac împotriva unei librării evreiești din Barcelona
Membrii celulei încercau să recruteze combatanți care să se alăture Statului Islamic în Siria și făcuseră planuri pentru a bombarda o librărie evreiască din Barcelona, să ia un ostatic și să îl decapiteze, potrivit poliției și documentelor judiciare. După monitorizarea timp de aproximativ un an a grupării și împiedicarea mai multor membri de a se îndrepta spre Orientul Mijlociu pentru a participa la lupte, poliția regională catalană a deținut luna trecută 11 persoane suspectate de legături cu această celulă.
Poliția susține că a confiscat documente privind tacticile teroriste, o grenadă de mână și alte arme, telefoane mobile în care se aflau fotografii ale presupuselor ținte, inclusiv clădirea parlamentului regional.
Niciunul dintre suspecții reținuți în Spania în aprilie nu a fost inculpat oficial, această măsură intervenind înainte de fixarea datei procesului. Trei suspecți au fost eliberați provizoriu, dar au fost nevoiți să predea pașapoartele și trebuie să raporteze periodic autorităților. Alți șapte sunt deținuți într-o închisoare din Madrid. Un membru al celulei, în vârstă de 17 ani, se află într-o școală de corecție.
Există un ordin de interdicție în acest caz și nu au fost comentarii publice din partea niciuneia dintre persoanele arestate, membri ai familiei sau avocați. Poliția catalană și tribunalul nu vor dezvălui numele avocaților lor.
Celula este neobișnuită, susțin autoritățile, din cauza rolului jucat de cei convertiți la islam și de legăturile celulei cu un membru al extremei drepte spaniole. Șase dintre cei 14 membri deținuți în decembrie și aprilie – patru spanioli și doi latino-americani – erau convertiți, a declarat poliția.
Presupusul lider este un frizer pe nume Antonio Saez Martinez, un spaniol care s-a convertit la islam în urmă cu câțiva ani, după ce s-a căsătorit cu o marocană, a declarat poliția.
Poliția a declarat că un alt convertit, Jacob Orellana, un spaniol care a lucrat la un magazin de fructe, a fost înregistrat în timp ce afirma că „să mori în numele lui Allah nu doare, este ca și cum ai fi ciupit”, potrivit documentelor judiciare. Poliția a găsit materiale chimice în casa pe care suspecții ar fi folosit-o pentru fabricarea de bombe, potrivit acelorași documente.
Saez a încercat să obțină arme pentru grupare de la o cunoștință pe nume Diego Jose Frias, potrivit documentelor juridice. Frias nu este un islamist radical, ci activist într-un partid de extremă dreapta, a declarat poliția. El s-a oferit să furnizeze arme celulei, inclusiv grenade, pentru a lansa un atac împotriva unei librării evreiești, potrivit acelorlași documente. O grenadă, cuțite, un pistol și accesorii pentru arme de foc au fost găsite în locuința lui Frias.