Prima pagină » Știri externe » O companie aeriană a testat cel mai lung zbor comercial din lume, între New York și Sydney

O companie aeriană a testat cel mai lung zbor comercial din lume, între New York și Sydney

O companie aeriană a testat cel mai lung zbor comercial din lume, între New York și Sydney
Compania australiană de zbor Qantas a încheiat duminică dimineață testul celui mai lung potențial zbor comercial fără oprire din lume, pornind din New York, cu destinația Sydney și având o durată de 20 de ore, relatează site-ul agenției Reuters.

Zborul Qantas Flight 7879, realizat cu aeronava Beoing 787-9 Dreamliner, având la bord 50 de pasageri, a aterizat în Sydney duminică dimineață, după un zbor de 19 ore și 16 minute. Testul de zbor a verificat impactul pe care durata lungă la bord o are asupra piloților, echipajului și pasagerilor din interiorul avionului.

„Acesta este un moment istoric pentru Qantas, un moment istoric pentru aviația australiană și un moment cu adevărat istoric pentru aviația lumii”, a declarat directorul general al companiei aeriene, Alan Joyce.

Cu o cerere pentru transportul aerian în creștere și cu o îmbunătățire constantă a performanței avioanelor, aeronavele sunt interesate de mărirea distanțelor pe care le pot acoperi. Asociația pentru Transport Aerian Internațional (IATA) preconizează o creștere a numărului anual de pasageri de la 4,6 miliarde, în acest an, la 8,2 miliarte în 2037.

Foto: Pixabay

 

Citește și