O concentrație mare de arsenic a fost găsită într-o plantă medicinală chineză vândută în Suedia
Autoritatea suedeză pentru Securitate Alimentară a anunțat marți într-un comunicat că a găsit o concentrație „extrem de ridicată” de arsenic, potențial mortală, într-o plantă medicinală chineză, relatează AFP.
Substanța toxică este prezentă în cantitate mare într-un produs numit Niu-Huang Chieh-tu-pien, care, potrivit unor vânzători specializați în medicina tradițională chineză, tratează o multitudine de afecțiuni, de la dureri de dinți la infecții cutanate etc.
Produsul este comercializat, de asemenea, sub două nume indiene, ca Divya Kaishore Guggul și Chandraprabha Vati.
„Doza recomandată oferă zilnic o cantitate de arsenic anorganic care, în cel mai rău caz, reprezintă jumătate din doza cea mai slabă ce poate provoca moartea”, a deplâns un toxicolog al Autorității pentru Securitate Alimentară, Leif Busk.
„Prin urmare, cel care o consumă poate fi foarte grav afectat. Este destul de înfricoșător că există întreprinderi care vând aceste substanțe extrem de periculoase pentru sănătate”, a adăugat toxicologul suedez.
Produsul a fost descoperit în „această vară”, la Stockholm, unde a fost retras de pe piață, dar nu este exclus faptul că se vinde în continuare în alte orașe. De asemenea, produsul poate fi cumpărat pe Internet.
Suedia a anunțat că a sesizat sistemul de alertă rapidă pentru alimente al Uniunii Europene.