O culturistă a fost oprită să urce în avion pentru că ținuta sa „deranja familiile”. Cum era tânăra îmbrăcată
Deniz Saypinar, o culturistă și model de fitness de origine turcă, susține că a fost recent împiedicată să urce într-un avion, iar personalul i-ar fi spus că hainele pe care aceasta le purta „deranjează alte familii”.
Tânăra, în vârstă de 26 de ani, susține că aștepta un zbor din Texas către Miami pe Aeroportul Internațional Dallas / Fort Worth, când mai multe însoțitoare de zbor de la compania aeriană American Airlines i-au spus că hainele pe care le purta sunt nepotrivite, informează Știrile Pro TV, care citează The Mirror.
Femeia a povestit pățania pe Instagram, acolo unde are peste un milion de urmăritori. Pe rețeaua de socializare, ea spune că personalul companiei aeriene i-ar fi spus că este „goală”, iar ținuta sa deranjează familiile de pe aeroport.
Deniz a devenit prima femeie din Turcia care a primit statutul IFBB (Federația Internațională de Culturism și Fitness) și s-a mutat recent la Los Angeles pentru a-și continua cariera și pentru a „experimenta libertatea”.
În postarea de pe Instagram, tânăra a arătat ținuta pe care spune că o purta: o bluză maro, pantaloni scurți și o cămașă albă legată în jurul taliei.
„Sunt sportivă, iar acum trebuie să aștept aici până dimineața. Îmi place să port haine feminine care îmi dezvăluie feminitatea, dar nu mă îmbrac niciodată într-un mod care să jignească pe nimeni. Sunt suficient de matură și civilizată pentru a ști ce pot și ce nu pot purta. Nu merit să fiu tratată ca cea mai proastă persoană din lume pentru că am purtat pantaloni scurți. Ce ne separă de animale dacă oamenii nu își pot controla nici măcar impulsurile cele mai primitive?”, a scris ea.
American Airlines: Toți clienții trebuie să se îmbrace corespunzător
Într-un răspuns transmis către The New York Post, un purtător de cuvânt al companiei aeriene American Airlines a recunoscut incidentul, dar a atras atenția asupra faptului că la bordul avioanelor companiei nu sunt permise haine considerate „jignitoare”.
„Pe 8 iulie, American Airlines a refuzat îmbarcarea unei cliente care călătorea de la Dallas-Fort Worth la Miami. După cum se menționează în termenii și condițiile noastre, toți clienții trebuie să se îmbrace corespunzător, iar îmbrăcămintea jignitoare nu este permisă la bordul avioanelor noastre.
Clienta a fost informată despre politica noastră și a fost reprogramată pentru un zbor ulterior. De atunci, clienta a ajuns la Miami”, a informat reprezentantul companiei aeriene.