O delegație de 12 europarlamentari, din care face parte și Adrian Severin, se va deplasa săptămâna viitoare la Kiev, pentru discuții cu manifestanții din Piața Independenței, partidele de opoziție și reprezentanții Guvernului ucrainean, arată Parlamentul European.
Cei 12 eurodeputați sunt așteptați la Kiev miercuri și joi, pentru a evalua situația în urma recentelor evoluții și a violențelor din Ucraina.
Concluziile misiunii eurodeputaților vor fi incluse în raportul Parlamentului European privind summitul de la Vilnius, intitulat „Evaluarea și stabilirea priorităților pentru relația Uniunii Europene cu țările din Parteneriatul Estic”, care urmează să fie supus la vot în următoarele luni.
Delegația va fi condusă de președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, Elmar Brook, și va include, printre alții, eurodeputați din partea grupului PPE, grupului socialist și liberal din Parlamentul European.
Șefa diplomației europene, Catherine Ashton, este, de asemenea, așteptată săptămâna viitoare la Kiev, unde au loc confruntări violente începând de duminică, după ce puterea a adoptat o serie de legi restrictive la adresa manifestanților.