„Un aparat de zbor cu lungimea de circa 60 de centimetri s-a prăbușit în cursul nopții de duminică spre luni în curtea Președinției SUA”, a declarat, potrivit Fox News, Brian Leary, purtătorul de cuvânt al Secret Service.
„Un ofițer de securitate a auzit și a văzut aparatul care zbura la joasă altitudine în jurul orei 3.00 dimineața. Drona s-a prăbușit și a fost găsită pe pajiștea din partea de sud-est a curții Casei Albe”, a explicat Leary.
„Dispozitivul nu a reprezentat niciun pericol. A fost demarată o investigație pentru a se stabili originea acestui dispozitiv de zbor, unul comercial, pentru a afla motivele incidentului și autorii”, a subliniat Leary.
Președintele Barack Obama și soția sa nu se aflau în Casa Albă în momentul incidentului, fiind în India. Nu se știe dacă cele două fiice ale cuplului prezidențial, Sasha și Malia, împreună cu bunica lor erau în reședință.
Experții și presa au ridicat serioase semne de întrebare în legătură cu securitatea complexului prezidențial american, după o serie de incidente petrecute în ultima vreme.