O fată de 14 ani a murit, după atacul armat care a avut loc vineri într-un liceu de lângă Seattle

Publicat: 27 10. 2014, 09:24

„Regretăm să anunțăm că Gia Soriano, în vârstă de 14 ani, a decedat în această (duminică) seara din cauza rănilor”, care erau „foarte importante”, a anunțat Spitalul Providence Medical Center din Everett, în statul Washington (nord-vest), în care au fost spitalizate două dintre victimele atacului.

„Suntem devastați de această tragedie absurdă. Gia este fata noastră atât de frumoasă, iar cuvintele nu pot exprima cât de mult ne va lipsi. Am decis să donăm organele lui Gia (…). Fiica noastră era iubitoare și dulce, iar această donație îi onorează viața”, a comentat familia tinerei într-un comunicat.

Spitalul și personalul acestuia s-au declarat „profund afectate” de acest deces și vor păstra un moment de tăcere luni, la ora locală 10.39 (19.30, ora României), ora la care a avut loc tragedia de vineri.

Alți doi liceeni, un băiat și o fată, se află în continuare între viață și moarte.

„Următoarele trei zile vor fi cruciale”, a declarat sâmbătă Joanne Roberts, medic la Providence Regional Medical Center, la aproximativ 50 de kilometri nord de Seattle.

Al patrulea adolescent a fost rănit la nivelul maxilarului și se află într-o stare gravă. El are 15 ani.

Cei doi băieți sunt îngrijiți în alt spital din apropiere, Harborview Medical Center.

Atacul a fost comis de către un licean identificat ca fiind Jaylen Ray Fryberg, un elev de origine amerindiană, descris ca un băiat „amabil” și popular de către colegii săi, una dintre vedetele echipei de fotbal a Liceului Marysville-Pilchuck, un oraș situat la nord de Seattle.

Băiatul a acționat singur și s-a sinucis cu arma pe care o avea asupra sa.

Arma pe care a folosit-o a fost achiziționată legal, a precizat poliția. Ea a fost achiziționată de către tatăl lui Jaylen Ray Fryberg, potrivit CNN.