O fată de nouă ani care învăța să tragă cu un automat Uzi și-a împușcat mortal instructorul de tir, în Statele Unite

Publicat: 27 08. 2014, 16:07
Actualizat: 29 03. 2019, 11:45

Incidentul a avut loc într-un poligon de tir din Dolan Springs, în statul american Arizona, la aproximativ 120 de kilometri de orașul Las Vegas.

O fetiță în vârstă de nouă ani era instruită de un angajat al poligonului cum să utilizeze o armă automată Uzi.

8 News NOW

„Instructorul Charles Vacca, 39 de ani, era lângă fetiță și o învăța să utilizeze arma. Investigația a stabilit că fetița a apăsat pe trăgaciul armei automate, dar, din cauza reculului, arma s-a rotit peste capul fetiței, iar gloanțele l-au rănit pe instructor”, au comunicat autoritățile locale.

Instructorul a fost rănit grav în incident și a decedat la spital.