O femeie a fost arestată după uciderea profesoarei americane de origine română la Abu Dhabi
Saif Bin Zayed, ministrul de Interne din Emiratele Arabe Unite (EAU), a anunțat într-o conferință de presă că suspectul „cu fața acoperită”, observat în imaginile înregistrate de camerele de securitate în timp ce părăsea locul crimei, este cetățean EAU și se află în custodia poliției.
Femeia arestată este de asemenea suspectată că a amplasat o bombă lângă locuința unui medic american din Abu Dhabi, potrivit poliției. Anchetatorii ar fi descoperit de asemenea materiale necesare fabricării bombelor la locuința femeii.
Profesoara americană înjunghiată mortal în toaleta unui mall din Abu Dhabi de o persoană care purta un văl integral negru este o unguroiacă născută în România, a anunțat anterior firma de recrutare care a plasat-o la post în Emiratele Arabe Unite, citată de Fox News.
Directorul firmei Footprints Recruiting cu sediul în Canada, Ben Glickman, a confirmat pentru postul american că victima a fost identificată ca fiind Ibolya Ryan, în vârstă de 47 de ani, mama unor băieți gemeni în vârstă de 11 ani. Ryan era cetățeană americană și a fost formată în Statele Unite, fiind repartizată în EAU în septembrie 2013, a precizat Glickman.
Tatăl băieților, de care femeia era divorțat, a luat un zbor către EAU pentru a lua copiii, a adăugat el.
Crima a fost comisă după ce Ambasada Statelor Unite din Abu Dhabi a postat la sfârșitul lui octombrie un avertisment în care-i informa pe americani în legătură cu „o postare recentă anonimă pe un site jihadist care încurajează atacuri asupra profesorilor la școli americane și internaționale din Orientul Mijlociu”. „Misiunea nu cunoaște vreo amenințare specifică și credibilă vizând vreo școală sau individ american în EAU”, se arată în avertisment, „însă cooperează cu școli locale americane pentru revizuirea securității lor”.
Într-o înregistrare video difuzată de poliție, persoana suspectă, care poartă o robă tradițională neagră, văl integral și mănuși specifice întregii regiuni a Golfului, este surprinsă deplasându-se liniștită în mallul Reem Island din Abu Dhabi. Ea ia un ziar și dispare pe un hol. O oră și jumătate mai târziu, reapare și fuge către un lift. O femeie încearcă să o oprească să intre în lift, dar se retrage. Persoana suspectă iese apoi grăbită din mall.
Un oficial de rang înalt din cadrul poliției a declarat anterior pentru AP că o „luptă” a avut loc între victimă și atacator în toaleta femeilor chiar înainte de înjunghiere.
Ambasada Statelor Unite în EAU a anunțat că este la curent cu incidentul care a avut loc pe 1 decembrie și se află în contact cu autoritățile, adăugând că este pregătită să ofere orice servicii consulare.
Emiratele Arabe Unite, o federație de șapte state, este un aliat al occidentalilor, o țară în care numărul străinilor este mai mare ca al populației locale și care se prezintă ca un „paradis” într-un Orient Mijlociu afectat de conflicte. EAU face parte din coaliția condusă de Statele Unite împotriva grupării Statul Islamic (SI) în Irak și Siria.