O femeie din Grecia a fost arsă de vie după o tentativă de viol

Publicat: 27 12. 2012, 21:15
Actualizat: 29 07. 2014, 17:58

O femeie din Grecia în vârstă de 32 de ani a fost arsă de vie de către indivizi care au încercat să o violeze în orașul Xanthi, în nord-estul țării, a anunțat joi poliția locală, relatează AFP.

Victima a fost atacată joi dimineața, în timp ce se întorcea acasă. Doi sau trei necunoscuți, potrivit medicului legist, au atacat-o la intrarea în imobil, situat în centrul orașului, unde locuia împreună cu familia sa.

Apoi au stropit-o cu benzină și i-au dat foc, înainte de a fugi. Poliția se află în căutarea criminalilor, potrivit aceleiași surse.

Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro