Prima pagină » Știri externe » O femeie yazidi, captivă de un deceniu în Gaza, a fost eliberată printr-o operațiune secretă, organizată de SUA, Israel și Irak

O femeie yazidi, captivă de un deceniu în Gaza, a fost eliberată printr-o operațiune secretă, organizată de SUA, Israel și Irak

O femeie yazidi, captivă de un deceniu în Gaza, a fost eliberată printr-o operațiune secretă, organizată de SUA, Israel și Irak

O tânără în vârstă de 21 de ani, răpită de militanții Statului Islamic în Irak cu un deceniu în urmă, a fost eliberată din Gaza săptămâna aceasta, într-o operațiune secretă care a implicat Israelul, Statele Unite și Irakul.

Femeia este membră a vechii minorități religioase yazidi, care se găsește în cea mai mare parte în Irak și Siria. Peste 5.000 de yazidi au fost uciși în 2014 și alte câteva mii de membri ai comunității au fost uciși de militanți ai Stat Islamic în 2014, în cadrul unei campanii despre care ONU a declarat că reprezintă acte de genocid, notează Reuters.

Ea a fost eliberată după mai bine de patru luni de eforturi ale echipei care a organizat operațiunea. Pentru eliberarea ei au fost necesare mai multe încercări eșuate, spune Silwan Sinjaree, șeful de cabinet al ministrului de Externe al Irakului. Operațiunea a fost îngreunată de situația de securitate din Gaza, puternic afectată de ofensiva israeliană.

Femeia a fost identificată drept Fawzia Sido. Aceasta a ajuns acasă, în nordul Irakului, alături de familia sa.

Cum s-a desfășurat operațiunea

Oficialii irakieni au fost în contact cu femeia în ultimele luni și au transmis informațiile oficialilor americani, care i-au aranjat ieșirea din Gaza cu ajutorul Israelului, potrivit unei surse apropiate de operațiunea de salvare. Interesant este că operațiunea a fost o colaborare între două state care nu mențin relații diplomatice: Irak și Israel. Armata israeliană a declarat că s-a coordonat cu Ambasada SUA la Ierusalim și „alți actori internaționali” în operațiunea de eliberare a lui Sido.

De asemenea, Armata transmite că cel care a răpit-o a fost ucis în timpul războiului din Gaza, probabil de o lovitură israeliană, iar apoi ea a fugit într-o ascunzătoare din Fâșia Gaza.

„Într-o operațiune complexă coordonată de Israel, Statele Unite și alți actori internaționali, ea a fost recent salvată în cadrul unei misiuni secret din Fâșia Gaza, prin punctul de trecere a frontierei Kerem Shalom”, se arată în comunicat.

După ce a ajuns în Israel, femeia s-a deplasat spre Iordania și de acolo s-a întors la familia ei din Irak, a mai transmis Armata israeliană.

Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat marți că Statele Unite „au ajutat la evacuarea în siguranță din Gaza a unei tinere yazidi pentru ca aceasta să se reunească în siguranță cu familia ei în Irak”.

Purtătorul de cuvânt a spus că ea a fost răpită din casa ei din Irak la vârsta de 11 ani și a fost vândută și traficată în Gaza. Răpitorul a fost ucis recent, fapt care i-a permis să evadeze și să caute repatriere, a mai transmis acesta. Un oficial american din domeniul apărării a declarat că Armata americană nu a avut niciun rol în evacuarea tinerei.

Sursa foto: Shutterstock

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?