O fetiță de 7 ani a fost strivită de o statuie de 200 de kilograme, în curtea unui hotel din München. Stadiul anchetei
O familie din Italia era în concediu în München când, în timp se juca, fetița de numai 7 ani a fost strivită de o statuie de 200 de kilograme, accident care a fost fatal pentru ea.
Lavinia Trematterra este fetița de 7 ani care a fost zdrobită, sâmbătă, în timp ce se juca în curtea hotelului din München, unde era cazată cu părinții ei, avocați cunoscuți în Napoli.
Tatăl ei a fost primul care a văzul cum statuia de 200 de kilograme a căzut peste fetița lui, împreună cu mai multe persoane a reușit să o scoată de sub aceasta și a dus-o la cel mai apropiat spital, dar, din nefericire, Lavinia a murit, potrivit publicației italiene Corriere delle Sera.
Polițiștii locali și procurorii au intervenit la locul accidentului, unde au interogat managerii hotelului și au investigat cauzele dramei.
Aceeași sursă detaliază, luni, ipotezele polițiștilor, în contextul în care sunt încă în derulare investigații, precum și procedurile pentru repatrierea trupului neînsuflețit al fetiței.
Oamenii legii germani au cerut un raport tehnic asupra statui, în contextul în care, din primele informații, au reieșit câteva elemente care ar putea confirma și ipoteza că accidentul ar fi fost cauzat de lipsa de experiență în poziționarea statuii. Aceasta s-ar părea că nu era bine ancorată de soclul amplasat de ani de zile în curtea hotelului în care Lavinia se juca cu un alt copil.
În așteptarea expertizei solicitate, magistrații nu au indicat o cauză certă. Ceea ce nu ajută ancheta este faptul că nu existau camere video de supraveghere în acea zonă a hotelului.
Consulatul italian din München oferă cuplului italian sprijin deplin în această perioadă dificilă, dar familia tot trebuie să aștepte autopsia și eliberarea cadavrului de către autoritățile germane, arată sursa citată.