O fetiță de doar zece ani a murit sufocată în urma unei provocări pe TikTok. Cum s-a întâmplat totul
O fetiță în vârstă de zece ani din orașul italian Palermo a murit asfixiată în timp ce participa la o provocare denumită „jocul cu eșarfa”, promovată pe rețeaua socială TikTok.
Fetița, pe numele său Antonella, a murit în baia din casa familiei sale, după ce a participat la așa-numita „blackout challenge” pe rețeaua socială TikTok, informează Digi24.
Copilul și-a legat o curea în jurul gâtului cu scopul de a nu respira cât mai mult timp. Ea s-a filmat cu telefonul mobil în timp ce a făcut acest lucru pentru a putea încărca ulterior videoclipul în aplicație.
Sora ei, în vârstă de doar cinci ani, a fost cea care a descoperit-o inconștientă, miercuri seara.
Fata a fost transportată imediat de către părinții ei la Spitalul de Pediatrie din Palermo, însă medicii nu au mai reușit să mai facă nimic pentru a salva viața acesteia.
Provocarea nu este la prima victimă
De-a lungul anilor, această provocare, numită „jocul cu eșarfa”, a provocat mai multe incidente, unele dintre acestea fiind fatale.
Părinții fetei au declarat pentru cotidianul La Repubblica că o altă soră a fetei, în vârstă de nouă ani, le-a explicat că Antonella juca acest joc.
„Nu am știut nimic. Nu știam că ea participa la acel joc. Știam că Antonella intra pe TikTok pentru coregrafii, pentru a se uita la videoclipuri. Dar cum mi-al fi putut imagina această atrocitate? Fiica mea, micuța mea Antonella moare din cauza jocurilor extreme de pe TikTok. Cum pot accepta acest lucru?”, a declarat Angelo Sicomero, tatăl micuței.
Părinții fetei au decis să doneze organele acesteia, astfel încât „alți copii să poată trăi datorită ei”.
Autoritățile au demarat o anchetă. Reacția TikTok
Parchetul din Palermo a deschis o anchetă în acest caz, pentru incitare la sinucidere. Telefonul mobil al fetei a fost preluat de către anchetatori, iar aceștia ar urma să stabilească dacă Antonella era conectată cu alți utilizatori, dacă cineva a determinat-o să participe la această „provocare” sau dacă a făcut acest videoclip pentru prieteni sau pentru cunoscuți.
În urma tragediei, platforma TikTok, care are aproximativ 100 de milioane de utilizatori în Europa, a transmis un comunicat de presă.
„Siguranţa comunităţii TikTok este prioritatea noastră principală, suntem la dispoziţia autorităţilor competente pentru a colabora la ancheta lor”, se arată în documentul pus la dispoziție de rețeaua socială.