O fetiţă s-a născut într-un avion care zbura către Uganda. Cine a ajutat-o pe mamă să o aducă pe lume pe „Miracle Aisha”
O fetiţă s-a născut într-un avion de noapte, care călătorea către Uganda. Botezată „Miracle Aisha”, bebelușa a fost adusă pe lume cu ajutorul unui medic canadian, care se afla la bordul aeronavei. De asemenea, în avion se aflau și o asistentă medicală, dar și un medic pediatru.
Dr. Aisha Khatib, profesor la Universitatea din Toronto, se afla de aproximativ o oră în avionul Qatar Airways ce călătorea de la Doha spre Entebbe, Uganda, când a aflat că o migrantă ugandeză, care zbura spre casă, urma aducă pe lume primul ei copil.
Bebelușa, care a venit pe lume după 35 de săptămâni de sarcină, s-a născut sănătoasă și a fost numită Miracle Aisha, după numele pe care îl poartă doctorița, scrie BBC.
Dr. Khatib a povestit întreaga experiență pe Twitter.
„Am văzut o mulțime de oameni adunați în jurul pacientei”, a spus doctorul Khatib pentru BBC News. În acel moment, ea a presupuns că era o situație critică, cel mai probabil un atac de cord.
„Pe măsură ce m-am apropiat, am văzut această femeie întinsă pe scaun cu capul spre culoar și picioarele spre fereastră. Și copilul care ieșea!”, a mai spus ea.
Dr. Khatib a fost ajutată de alți doi pasageri – o asistentă de la Oncologie și un medic pediatru de la Medici Fără Frontiere (MSF).
Copilul plângea „foarte tare”, a spus ea. În urma unei verificări rapide, ea a dat copilul pediatrului pentru o investigație mai atentă.
„M-am uitat la copil și era în stare stabilă. M-am uitat la mamă și era și ea bine”, spune Dr. Khatib.
„Așa că am spus: „Felicitări, este o fată”. Apoi, întregul avion a început să aplaude și proaspăta mămică a spus: „Oh, bine, sunt într-un avion și toată lumea se uită”.
„Cea mai bună parte a poveștii este că a decis să-i dea copilului numele meu”, a mai povestit medicul.
În schimb, doctoriția i-a oferit micuței Aisha colierul de aur pe care îl purta la gât, care avea un pandantiv cu numele Aisha, scris în limba arabă.
„M-am gândit să i-l dau pentru ca ea să aibă un mic simbol de la doctorul care a ajutat la nașterea ei la 35.000 de metri altitudine, în timp ce zbura deasupra Nilului”.