Prima pagină » Știri externe » O fotografie din timpul protestelor de la Kiev face înconjurul lumii. FOTO

O fotografie din timpul protestelor de la Kiev face înconjurul lumii. FOTO

O fotografie surprinsă în timpul protestelor din Kiev, la doar o zi după ce statuia lui Lenin din Piața Basarabia a fost dărâmată de un grup de manifestanți, face înconjurul lumii.

O fotografie surprinsă în timpul protestelor din Kiev, la doar o zi după ce statuia lui Lenin din Piața Basarabia a fost dărâmată de un grup de manifestanți, face înconjurul lumii.

În poza realizată de Anastasiia Bereza se vede cum un tânăr cântă la pian în fața jandarmilor aliniați, pregătiți să înfrunte valul de protestatari, relatează Classicfm.com.

Foto: Facebook//Anastasiia Bereza

Potrivit martorilor, pianistul a interpretat o compoziție a celebrului Frédéric Chopin, apoi a continuat cu o serie de piese folk și o versiune proprie a piesei „We Are The Champions”, a formației Queen.

Evenimentul a fost parte a „Warm Ocean Strategy”, un curent lansat de manifestanții ucraineni, care încearcă să protesteze într-o manieră pașnică.

Postată pe Facebook, fotografia a adunat peste 2.600 de Like-uri și a fost redistribuită de aproape 1.900 de ori.