O instanță din Italia a dat decizia finală în cazul unui român care a murit de cancer, după ce a ieșit din penitenciar. El a acuzat medicii că l-au tratat cu indiferență

Tribunalul provinciei Biella, din Italia, a anunțat recent decizia finală în procesul românului Ioan Gal, care a murit de cancer în 2016, la vârsta de 51 de ani, scire presa din diaspora. Ioan Gal susținea, când și-a povestit coșmarul din ultimele luni din viață, că s-a îmbolnăvit în timp ce executa o pedeapsă cu închisoarea pentru furt, în orașul Biella (Piemont), și a denunțat faptul că medicii nu l-au diagnosticat și tratat adecvat.

Patru medici au ajuns în fața judecătorilor, sub acuzația a fost de omucidere din culpă, după ce Ioan Gal a murit, în urma plângerii făcute de un fost coleg de celulă, care îl sprijinise atât în interiorul închisorii, cât și ulterior, în afara acesteia, relatează Rotalianul.

Investigațiile au fost efectuate de carabinierii poliției judiciare din Biella (Piemont), conduși de locotenentul Tindaro Gullo și coordonați de procurorul șef Teresa Angela Camelio.

MESAJ Ursula von der Leyen, mesaj la 35 de ani de la Revoluție: România și Europa ONOREAZĂ sacrificiul românilor

14:16

ACTUALITATE US Army și-a DOBORÂT propriul avion, deasupra Mării Roșii. „Un caz aparent de foc aliat”

14:15

Procesul s-a încheiat cu trei achitări pentru că „fapta nu există”, respectiv lipsa necesității continuării cazului. Potrivit sursei citate, nimeni nu e vinovat că boala nu i-a fost diagnosticată și tratată, deși bărbatul urla de durere în celula sa.

Ioan a slăbit în jur de 20 de kilograme

În vara anului 2016, Ioan Gal a contactat cotidianul „La Provincia di Biella” în timp ce era internat la azilul L’Orsa Maggiore: „Mă numesc Ioan Gal, sunt la finalul vieții și aș vrea să-mi spun povestea”, povestea el, aflat, chiar dacă nu știa, în ultimele sale luni de viață. Conaționalul, originar din Timișoara și care locuise în ultimii ani la Torino (Piemont), voia să facă publică versiunea lui despre evenimentele trăite. El nu cunoștea Biella și nu știa că unitatea medicală în care se afla la acea oră era rezervată bolnavilor în stadiu terminal, totuși, și-a dat seama că nu mai avea mult de trăit.

În câteva luni, cancerul făcuse ravagii, spunea el, care suferea dureri agonizante. Ioan slăbise în jur de 20 de kilograme și, susținea el, a fost mai mult decât simplu pacient, ci un bărbat care s-a îmbolnăvit în timp ce se afla în închisoare.

Ioan fusese reținut în închisoarea din Via dei Tigli, unde a trebuit să execute o pedeapsă de un an și patru luni pentru tentativă de furt, pedeapsă urmată de încă alte cinci luni, pentru o a doua sentință. El susține că aici a început calvarul.

În iunie 2016, când și-a încheiat executarea pedepsei, Ioan nu se mai putea întoarce la viața sa obișnuită. Nu mai putea sta în picioare, din cauza bolii, astfel încât a fost necesară intervenția unei ambulanțe, chemată chiar de agenții de poliție a penitenciarului, pentru a fi transportat la spital.

În timpul internării, de câteva săptămâni, la spitalul „Degli Infermi”, Ioan a fost supus mai multor teste, în urma cărora a fost diagnosticat oficial cu sindromul Ciuffini-Pancoast, adică o „leziune solidă de carcinom pulmonar adeno-scuamos și infiltrarea planurilor vasculare muscularo-osoase ale peretelui toracic, cu paralizie flască și dureri severe la umărul și brațul drept”.

„La sfârșitul anului 2014 am fost transferat de la închisoarea Vallette din Torino în cea din Biella. La început, lucrurile erau bine. Eram sănătos, plin de viață, începusem și eu să lucrez în cadrul unității”, a povestit Ioan jurnaliștilor în 2016. Situația românului s-a schimbat însă brusc și în mod drastic, în iunie 2015. „Am avut o durere de cap puternică timp de câteva zile, apoi la infirmerie mi-au dat niște pastile și mi-a trecut. În scurt timp, însă, durerea a coborât până la umăr și s-a agravat. Două sau trei zile mai târziu, brațul meu drept, de la cot până la mână, m-a durut de moarte”, a explicat el.

Starea lui Ioan s-a deteriorat rapid. „Am fost îngrozitor de bolnav zi și noapte, în septembrie abia îmi puteam mișca brațul, mă chinuiam să merg, nu dormeam, nu mai puteam să am grijă de mine. Singura alinare au fost calmantele, dar mi-au dat doar când au vrut”, mărturisea românul.

Starea lui Ioan nu s-a îmbunătățit după câteva luni. Un mic grup de deținuți, văzându-i suferința, s-au organizat pentru a-i da o mână de ajutor. Unul l-a ajutat să mănânce, altul i-a spălat hainele, altul l-a însoțit și l-a sprijinit atunci când trebuia să se miște. În ultima perioadă, având în vedere starea în care se afla, administrația închisorii a decis să aibă grijă de el cu un „gardian”, un alt deținut plătit să-l ajute.

„Starea de sănătate a lui Ioan era gravă, oricine o putea observa. Își petrecea nopțile urlând și plângându-se de durere. Cineva trebuia să facă ceva și în schimb nu s-a făcut nimic”, își amintea atunci Eugenio Maiolo, un fost deținut care odată eliberat din închisoare a continuat să-l ajute pe român.

De fapt, au existat numeroase teste și examinări, chiar și cu controale de specialitate la spital, dar toate acestea nu se dovediseră deloc concludente, iar altele au fost programate la câteva zile după eliberarea sa din închisoare.

„Îmi amintesc de câteva vizite făcute în afara unității, una la medicul ortoped și alta pentru o electromiografie. Apoi am primit radiografiile. Dar aveam nevoie de controale suplimentare, de o spitalizare, dar nimic, potrivit sursei citate.