O instanță din Rusia a condamnat 57 de islamiști care au comis un atac terorist în Caucaz
Zeci de indivizi înarmați au atacat, în octombrie 2005, secții de poliție din orașul Naltcik. Seria de atacuri s-a soldat cu 50 de morți, dintre care 35 de polițiști.
Atacul a fost comis de grupări teroriste care aveau obiectivul creării unui „stat islamic” în Caucazul rus.
Instanța supremă din Republica rusă Kabardino-Balkaria a condamnat 57 de inculpați, pentru terorism, crime și deținere de armament. Cinci islamiști au fost condamnați la închisoare pe viață, iar restul la pedepse cuprinse între patru și 23 de ani de închisoare.