O mamă cu trei copii, din Franța, s-a îndrăgostit de un adolescent român de doar 14 ani. Ce a urmat
O profesoară din Franța în vârstă de 37 de ani îl medita pe un adolescent român, însă lucrurile au luat o turnură nepotrivită atunci când femeia s-a îndrăgostit de băiat. În cele din urmă părinții acestuia au aflat iar cazul femeii a ajuns în instanță.
Profesoara, mamă a trei copii, a fost rugată de părinții băitaului să îl mediteze întrucât acesta avea carențe serioase în materie de limbă franceză. Femeia a acceptat, dar ce avea să urmeze a schimbat viețile tuturor părților implicate, relatează Le Télégramme.
La scurt timp după ce adolescentul a început să facă medidații cu profesoara franceză, părinții și-au dat seama că se întâmplă ceva neobișnuit cu el. Românul se îndrăgostise de cea care trebuia să îl învețe limba franceză iar ulterior femeia, mamă a trei copii, a dezvoltat sentimente asemănătoare față de el.
Astfel, părinții aolescentului au realizat încotro s-au îndreptat lucrurile și i-au solicitat franțuzoaicei să rupă orice legătură cu adolescentul, fapt care nu s-a întâmplat iar cazul a ajuns în instanță.
De la meditații la îngrăgostire: Profesoara a fost acuzată de agresiune sexuală
După ce părinții românului au depus plângere pe numele profesoarei, băiatul a făcut același lucru, dar împotriva celor care le-a dat viață iar apoi a fugit de acasă în brațele celei care a fost acuzatăde agresiune sexuală.
Femeia a fost acuzată de instanța penală din Saint-Brieuc de agresiune sexuală și răpire de copii. Profesoara a încercat să se apere în fața instanței.
„Sunt îndrăgostită nebuneşte şi îl iubesc sincer”, a declarat profesoara în fața judecătorului care a încercat să îi explice faptul că ea este adultă iar băiatul doar un copil.
Totuși, femeia acontinuat să își explice fapte susținând că la început nu a acceptat avansurile românului, însă „complicitatea, bucuria şi fericirea s-au stabilit de-a lungul lunilor şi iată…”, a mai susținut aceasta,
Profesoara a mai susținut o variantă potrivit căreia adolescentul fusese abuzat de părinții săi și din această cauză ar fi fugit de acasă, fapt care a determinat-o să îi ia apărarea și să îl protejeze indiferent de orice.
În cele din urmă, femeia a fost condamnată la trei ani de închisoare, din care doi cu suspendare, precum și obligată la purtarea unei brățări electronice. Totodată, i s-a interzis să se apropie de adolescentul român și de familia lui, precum și să predea pentru o perioadă de cinci ani. În această perioadă va fi înscrisă și în registrul național al infractorilor sexuali.