Prima pagină » Știri externe » O mamă din Statele Unite a fost reținută pentru că și-a lăsat copilul închis în mașină 40 de minute

O mamă din Statele Unite a fost reținută pentru că și-a lăsat copilul închis în mașină 40 de minute

O mamă a fost reținută în statul american Florida pentru că și-a lăsat fetița de 19 luni nesupravegheată în mașină timp de 40 de minute, în timp ce ea a mers la cumpărături, scrie site-ul Tampa Bay Times.

Poliția a fost alertată de persoane care au observat un copil închis într-o mașină, în parcarea unui supermarket Target din zona Pinellas Park (statul Florida).

Vita Abramenkova, în vârstă de 35 de ani, din Clearwater, le-a spus polițiștilor că fetița ei de 19 luni dormea în momentul ajungerii în parcare și nu a vrut să o trezească, astfel că a mers singură la cumpărături.

Fetița a fost lăsată în mașina închisă, cu aerul condiționat pornit la nivelul minim, în contextul în care temperatura exterioară era de 33 de grade Celsius.

Vita Abramenkova a fost reținută și pusă sub acuzare pentru neglijență, fiind eliberată pe o cauțiune de 2.000 de dolari.

Citește și