O mie de medici au manifestat la Moscova împotriva închiderii unor spitale și au denunțat „prăbușirea sectorului medical”

Publicat: 03 11. 2014, 12:58

Manifestanții, care purtau halate albe, au denunțat „prăbușirea sectorului medical la Moscova”, potrivit agenției TASS. Ei au acuzat Primăria din Moscova pentru adoptarea unor măsuri de reduceri bugetare vizând închiderea mai multor spitale, ceea ce afectează pacienții moscoviți, care nu vor mai avea acces la tratamente medicale gratuite.

Potrivit unui document al Curții de Conturi din Rusia, care denunță un „dezechilibru în ceea ce privește îngrijirile medicale”, numărul paturilor din spitale a scăzut de la 81.000 în 2012 la 77.400 în 2013 și va continua să scadă în 2014, în condițiile în care tratamentele sunt din ce în ce mai costisitoare.

Salariile medicilor și ale cadrelor medicale au rămas în schimb neschimbate, în condițiile în care inflația a depășit 8% în Rusia.

Temeririle iau amploare în sectorul medical moscovit după ce la 15 octombrie au fost publicate mai multe documente, aparent în urma unor dezvăluiri susținute de Primăria din Moscova, care anunță un plan de disponibilizare a mii de cadre medicale și închiderea a 28 de centre medicale, inclusiv a peste 10 spitale.

„În fiecare zi, din ce mai în ce mai mulți oameni sunt disponibilizați. Iar într-un moment în care vremea se răcește și există riscul creșterii numărului de persoane bolnave, nu vor mai exista suficienți medici”, a denunțat Ala Frolova, citată de cotidianul moscovit de limba engleză The Moscow Times. „Medicii trebuie să trateze pacienții. Un medic bun va găsi întotdeauna de lucru”, a declarat Elena Nikolaeva, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Sănătate de la Primăria Moscovei.