„La bordul navei erau șapte militari. Doi au fost răniți. Situația celorlalți nu se cunoaște. Nava a suferit avarii grave”, a comunicat Poliția de frontieră din Ucraina.
Cauzele exploziei nu se cunosc, dar orașul Mariupol, situat pe litoralul Mării Azov, este scena confruntărilor separatiste între armata ucraineană și insurgenții proruși.
Confruntările separatiste s-au intensificat de câteva zile în estul Ucrainei, în cadrul conflictului care durează de peste un an și care s-a soldat până acum cu cel puțin 6.400 de morți.