O nouă FEBRĂ A AURULUI i-a cuprins pe acești oameni după ce seceta din California a secat mai multe râuri din munți. „După șapte ore de muncă, iată ce am găsit”
O doamnă din California cerne nisip, în timp ce copiii ei se joacă în apropiere. „E o pasiune, dar poți spera oricând să găsești aur”.
O altă femeie spune că muncește circa șapte ore pe zi și a găsit până acum aur în valoare de 300 de dolari. După cum precizează cei de la NBC, oamenii nu au nevoie de unelte deosebite, pentru a-și încerca norocul pe albia râului.
Astfel, un ciur pentru nisip costă 65 de dolari și oamenii se distrează căutând aur.
Inspirați de El Dorado
Eldorado a fost un ținut imaginar din America, pe care cuceritorii spanioli îl credeau bogat în aur și în pietre prețioase. Aceștia erau atrași de ideea găsirii locului respectiv despre care se zvonea că avea străzile pavate cu aur, întrucât prețiosul metal era de prisos, fiind considerat un metal ca oricare altul.
Mulți dintre cei care s-au aventurat pentru a găsi orașul au murit din cauza traseului care presupunea expediții lungi prin junglă și pe diverse rute inaccesibile mai ales din lipsa hranei. Se presupunea că ar fi situat într-o zonă a Pădurii Amazonului între Ecuador, Peru, Columbia, Venezuela, Guyana, Bolivia sau Brazilia.