În urma unei ședințe comune a Camerelor inferioare și superioare a Parlamentului, difuzată în direct prin televiziune, a fost aprobată o nouă lege împotriva crimelor de onoare.
O dată cu această lege a fost ridicată o ambiguitate legislativă ce permitea membrilor familiei să grațieze un ucigaș.
„Legile ar trebui să îndrume spre un comportament superior, nu să aprobe purtarea distructivă fără a suferi consecințele acesteia”, a declarat fostul senator Sughra Imam, care a inițiat proiectul de lege.
Aproximativ 500 de femei sunt ucise în fiecare an în Pakistan de către rude din cauza provocării unor „daune asupra onoarei familiei”, care pot presupune fuga, prietenia cu bărbații sau oricare altă încălcare a valorilor conservatoare ce guvernează modestia unei persoane de sex feminin. În majoritatea cazurilor, victima este o femeie, iar ucigașul este o rudă care încearcă să evite pedeapsa cerând iertare pentru crima comisă din partea celorlalți membri ai familiei.
În urmă cu trei luni, modelul pakistanez, Quandeel Baloch, o vedetă a social media cunoscută și sub denumirea de „Kim Kardashian de Pakistan” a fost ucisă de fratele său, care a invocat o crimă de onoare, informează autoritățile locale, citate de BBC. Baloch, în vârstă de 26 de ani, a cauzat recent mari controverse după ce a postat pe rețelele de socializare fotografii controversate, inclusiv o poză cu un cleric musulman.
Poliția transmite că aceasta a murit prin strangulare, astfel de cazuri de femei ucise pentru că și-ar fi dezonorat familia fiind extrem de frecvente în Pakistan. Quandeel Baloch a devenit o celebritate prin atitudinea sa nonconformistă și prin postările îndrăznețe, uneori chiar vulgare, prin fotografiile, videoclipurile și comentariile din social media.
Părinții modelului au declarat pentru The Express Tribune că a fost ucisă prin strangulare vineri noaptea, în urma unei altercații cu fratele său, iar trupul său a fost găsit și luat în custodie abia sâmbătă dimineață.
„Frații ei i-au cerut să renunțe la modelling”, au declarat pentru Tribune surse apropiate familiei, care au spus și că aceștia erau nemulțumiți de pozele deocheate pe care le încărca pe rețelele de socializare și că au amenințat-o în legătură cu acest aspect.
Moartea lui Baloch a fost condamnată de foarte mulți oameni, inclusiv de regizorul Sharmeen Obaid-Chinoy, al cărui documentar „A Girl in the River: The Price of Forgiveness” s-a concentrat chiar pe problematica asasinatelor în numele onoarei, câștigând, de altfel, și un Oscar în acest an.
„Simt cu adevărat că nicio femeie nu este în siguranță în această țară, până când nu vom începe să lucrăm prin puterea exemplului, să-i trimitem la închisoare pe bărbații care le ucid, până când vom putea spune răspicat că nu vor mai fi astfel de crime și că aceia care îndrăznesc să comită asemenea atrocități își vor petrece toată viața în spatele gratiilor”, a spus femeia.
Quandeel Baloch se folosea de social media pentru a atinge succesul și faima, iar reacțiile pe care le stârnea pe rețelele de socializare arată exact sentimentele pe care le provoca, de la admirație la dezgust. Unii au vorbit despre moartea sa ca despre „o veste bună” și chiar l-au elogiat pe presupusul asasin. Alții au spus că e greșit să fie căutate scuze pentru această crimă, chiar dacă greșea prin atitudinea ei.
Modelul era numită Kim Kardashian de Pakistan, asemănarea fiind dată de selfie-urile ei provocatoare, de goana după celebritate, de notorietatea pe care reușișe s-o atingă într-un mod controversat. În Pakistan, însă, femeile, mai ales cele sărace, nu se bucură de drepturi de bază, de la cel de a merge la școală, până la posibilitatea de a-și alege un soț, iar violența la adresa lor este la ordinea zilei. Țara se luptă cu tendințele de sexualizare și, mai ales, cu femeile „lipsite de sfială”.
Într-un interviu recent, Baloch a lansat critici extrem de dure la adresa societății patriarhale din Pakistan și s-a autointitulat „un exponent al puterii femeilor”. Chiar dacă multe persoane tinere o priveau ca pe un simbol cultural și rezonau cu vederile sale liberale, vedeta era supusă frecvent abuzurilor misogine pe Internet. Solicitarea sa de a beneficia de măsuri sporite de pază a fost ignorată de guvern, în ciuda motivelor invocate în urmă cu trei săptămâni în fața ministrului de Interne și a altor oficiali pakistanezi. În fiecare an, în Pakistan, sute de femei sunt ucise în astfel de acte de cruzime, așa-numitele „crime de onoare.