O nouă lovitură pentru șeful CIA: documentul SECRET publicat de WikiLeaks
Niciunul dintre documentele publicate miercuri și joi, datate din 2007 și 2008 și provenind dintr-un cont personal, neguvernamental, nu pare să amenințe securitatea națională sau să reprezinte vreun risc pentru cariera șefului agenției americane de informații.
La acea vreme, Brennan lucra în sectorul privat, după ce a părăsit CIA, unde lucrase din 1980 până în 2005. El a fost ulterior angajat la Casa Albă din 2009 până în 2013, înainte de a prelua conducerea CIA.
WikiLeaks nu a precizat numărul documentelor pe care le deține, dar a anunțat că le va publica în valuri, „în cursul zilelor următoare”.
Cele trei fișiere făcute publice joi conțin recomandări datate din 2008 privind Afganistanul și Pakistanul, adresate Comisiei pentru serviciile de informații din Senat, precum și contacte ale lui Brennan (adrese de e-mail, conturi de mesagerie instant).
Aceste contacte par să aparțină unor profesori universitari, experți din domeniul privat în materie de apărare și informații secrete, prieteni și membri ai familiei sale, precum și unui jurnalist. Unele sunt adrese guvernamentale, în special ale unor oficiali din Departamentul Apărării, Departamentul de Securitate Internă sau din Forțele aeriene.
Altele sunt ale unor personaje de rang înalt, precum fostul consilier pentru securitate națională Tom Donillon, cu o adresă a cabinetului său de avocatură, sau actualul consilier pentru securitate națională, Susan Rice, cu adresa guvernamentală pe care o folosea în 2008, când făcea parte din echipa de tranziție a președintelui Barack Obama.
WikiLeaks a publicat miercuri șase documente, între care adresele și numerele de telefon ale familiei Brennan.
Un purtător de cuvânt al CIA a declarat miercuri că familia Brennan este victima unei infracțiuni, precizând că, din câte se pare, nicio informație clasificată nu a fost compromisă.
„Accesarea ilegală a contului familiei Brennan este o infracțiune, iar familia Brennan este victima”, a subliniat purtătorul de cuvânt. „Documentele electronice ale familiei Brennan au fost piratate cu intenții malițioase și acum sunt distribuite pe Internet. Acest atac este ceva ce s-ar putea întâmpla oricui și ar trebui condamnat, nu promovat”, a adăugat acesta.
New York Post a relatat săptămâna aceasta că un hacker adolescent a contactat ziarul și a afirmat că a accesat contul de e-mail de pe AOL al lui Brennan, precum și un cont de e-mail al secretarului american pentru Securitate Internă, Jeh Johnson.
FBI și Secret Service au deschis o anchetă în urma acestor afirmații. WikiLeaks nu a indicat sursa documentelor publicate.