O persoană a murit iar alte patru au fost rănite după ce un teleferic s-a prăbușit în Republica Cehă
O persoană a murit iar alte patru au fost rănite, dintre care doi copii, vineri, când un teleferic de marfă s-a prăbușit în stațiunea de ski cehă Spindleruv Mlyn, conform unor surse din cadrul poliției, citate de AFP.
„Un teleferic utilizat de obicei pentru transportul mărfurilor la cabană a căzut (…) de la 20 de metri” vineri seară, de declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliției locale, Udo Ertner.
„În momentul accidentului se aflau cinci persoane la bord, trei adulți și doi copii. Un adult a murit pe loc”, a precizat acesta. Ceilalți ocupanți au fost răniți, două femei și un copil aflându-se în stare gravă, a adăugat polițistul.
Spindleruv Mlyn, situată la aproximativ 120 de kilometri nord-est de Praga, este una dintre cele mai celebre stațiuni de sporturi de iarnă din Republica Cehă.