O persoană a murit și alte 20 au fost rănite la un festival în SUA

O persoană a murit și alte 20 au fost rănite la un festival în SUA
Publicat: 03/08/2015, 13:51

Incidentul a avut loc duminică, în statul Ilinois, în Wood Dale, o suburbie a orașului Chicago, în timpul unui festival local organizat anual (Prairie Fest).

Un cort a fost smuls din cauza unei furtuni și s-a prăbușit peste o parte a participanților la festival.

Potrivit șefului poliției din Wood Dale, Mike Rivas, trei persoane au suferit răni grave și ale 17 răni minore, acordându-li-se îngrijiri medicale la fața locului sau fiind transportate la spital. Un bărbat în vârstă de 35 de ani a murit, informează CBS News online.

„Oamenii căutau să se adăpostească (de furtună – n.r.) sub cort, când acesta s-a prăbușit”, a precizat Rivas, adăugând că festivalul a fost anulat.

El a mai spus că, din fericire, incidentul a avut loc într-un moment în care nu erau prea mulți participanți la festival, pentru că membrii trupei care urma să susțină un concert duminică după-amiază făceau niște probe de sunet și nu începuseră încă să cânte.

Sărbătoarea anuală cunoscută ca Prairie Fest se desfășoară pe parcursul a patru zile, incluzând evenimente muzicale și culinare. Mii de persoane participă la acest festival și, potrivit unui membru al unui consiliu local, în noaptea de sâmbătă, la festival se aflau circa 5.000 de persoane.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
O mare companie din România concediază. Sunt probleme uriașe
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor