O polițistă din Mexic i-a rupt gâtul unei refugiate în timp ce o aresta. Femeia ar fi murit pe loc | VIDEO
Scene violente au fost surprinse sâmbătă în stațiunea Tulum din Mexic, unde o imigrantă a murit în timp ce era arestată de o patrulă de poliție.
Victima, Victoria Esperanza Salazar Arrianza, în vârstă de 36 de ani, originară din El Salvador, a murit în timp ce era arestată de patru agenți ai Direcției Municipale de Siguranță Publică din Tulum, Quintana Roo, informează Libertatea, care citează El Universal.
Parchetul din Quintana Roo a anunțat că investighează cazul ca fiind o omucidere la care ar fi participat, cel mai probabil, „elemente ale Poliției Municipale”.
Opinia publică din Mexic, revoltată
Evenimentul a avut loc în cursul zilei de sâmbătă în cartierul Tumben Ka din Tulum, o celebră stațiune de lux din Mexic.
Potrivit primelor informații, refugiata ar fi tulburat ordinea publică, motiv pentru care un echipaj de poliție a ajuns la fața locului.
În mai multe videoclipuri difuzate pe rețelele de socializare, cei patru ofițeri care au sosit, trei bărbați și o femeie, sunt filmați în timp ce stau în jurul victimei, care e încătușată și căzută pe asfalt. E momentul când femeia ofițer se apleacă și pune genunchiul pe spatele Victoriei, care e auzită țipând.
Opinia publică din țara nord-americană s-a declarat revoltată de moartea femeii din El Salvador.
Polițiștii au fost reținuți
Procurorul care a preluat cazul a anunțat că polițiștii implicați ar fi utilizat forța în mod nejustificat atunci când au arestat-o pe femeie. Aceștia au fost reținuți, sub acuzația de femicid, adică uciderea unei femei din cauza sexului acesteia.
Potrivit autopsiei, fractura a două vertebre cervicale a cauzat moartea femeii. Șeful Poliției a fost demis ca urmare a decesului femeii.
Într-o altă filmare, victima nu se mișcă, în timp ce agenta care se aflase anterior deasupra ei stă în picioare și o urmărește împreună cu ceilalți trei. „Nu se mai mișcă”, se aud oamenii spunând.
Ulterior, o altă patrulă de poliție sosește cu o camionetă și agenții urcă trupul femeii moarte în remorcă și apoi pleacă, notează Libertatea.