O poveste de dragoste între un creștin și o musulmană stârnește revoltă în Egipt
Potrivit lui Anba Makarios, episcopul copt din Minya, poliția a ajuns la locul incidentului după aproape două ore de la începutul atacului și a arestat șase persoane. Acesta a mai spus că, anterior atacului, familia bărbatului creștin vizat în acest atac a anunțat forțele de ordine în privința amenințărilor din partea sătenilor musulmani, însă nimeni nu a reacționat.
În cadrul unui interviu televizat difuzat miercuri noapte, Makarios a mai declarat că această criza va fi cel mai probabil rezolvată prin discuții mediate de guvern, în urma cărora, creștinii vor fi nevoiți să accepte condiții „umilitoare” de reconciliere.
Creștinii, care reprezintă în jur de 10 la sută din populația Egiptului, afirmă că sunt în mod constant discriminați în disputele cu musulmanii, în pofida faptului că președintele el-Sissi a declarat că va încerca să rezolve unele dintre cererile lor.
Deseori, bandele de infractori vizează familiile creștine înstărite, răpindu-le copiii pentru răscumpărare. În ultimii ani s-au înregistrat o mulțime de cazuri în care minore din familii creștine au fost ademenite de bărbați musulmani și forțate să se convertească. Creștinii acuză că, de cele mai multe ori, poliția nu depune suficiente eforturi pentru a îi prinde pe răufăcătorii musulmani.