O româncă din Galaţi poate deveni miliardară după divorțul de soțul său, unul dintre cei mai cunoscuţi investitori de pe Wall Street. S-au cunoscut în urmă cu 20 de ani, când încă el nu devenise celebru
Cea mai bogată româncă din lume ar putea deveni și mai bogată, după despărțirea de soțul său. John şi Jenny Paulson divorţează după 20 de ani de căsnicie, decizie care va remodela una dintre cele mai mari averi din Statele Unite ale Americii (SUA), relatează Bloomberg. The New York Post, citând o sursă familiară cu situaţia, informează că John şi Jenny Paulson nu au încheiat niciun contract prenupţial.
Născută în Galaţi, Jenny Paulson (50 de ani), şi-a întâlnit soţul cu mult timp înainte ca acesta să devină faimos. A angajat-o ca asistentă, la scurt timp după ce Jenny obţinuse azil politic în SUA şi, cum se apropia de vârsta de 45 de ani, acesta a decis că a sosit momentul să se căsătorească. Iar Jenny avea „personalitatea îmbucurătoare pe care o căuta”, conform cărţii „The Greatest Trade Ever”, de Gregory Zuckerman.
„Jenny nu consuma alcool, nu fuma şi nu ieşea noaptea în oraş. Era o gură de aer proaspăt”, o descria Paulson pe Jenny.
El a invitat-o în oraş timp de un an, însă Jenny a insistat prin a-i spune că, mai întâi, trebuie să o concedieze şi să îi găsească un alt loc de muncă. Într-un final, a fost de acord să ia masa împreună şi, după mai bine de 200 de întâlniri, John şi-a găsit curajul de a o cere în căsătorie.
Povestea celei mai bogate românce din lume. Trăiește într-un palat de 15 milioane de dolari și e prietenă cu Trump
Jenny Paulson este miliardară în America, însă nu de la început a avut averea de care se bucură în momentul de față. Femeia a plecat în State la fratele ei, George Zaharia, care fugise înainte de ’89 din România și se angajase, în primă fază, ca șofer de taxi. Norocul le-a surâs abia după ce Jenny s-a căsătorit cu miliardarul John Paulson, care deține compania Paulson&Co.
Donald Trump avea legături de prietenie cu familia Paulson, iar Jenny Paulson este cea despre care se spune că l-ar fi convins pe fostul președinte american să candideze.
Cine este John Paulson
Omul de afaceri John Paulson, în vârstă de 65 de ani, are o avere netă de 4,8 miliarde de dolari, obţinută mai ales în urma pariului pe care l-a plasat împotriva pieţei imobiliare din Statele Unite înaintea crizei financiare din 2008. De asemenea, el deţinea în 2019 aproximativ 1,9 miliarde de dolari în cadrul fundaţiei familiei Paulson.
Alături de mai mulţi investitori, John Paulson a câştigat aproximativ 20 de miliarde de dolari în momentul în care s-au prăbuşit creditele ipotecare subprime şi au provocat cea mai gravă criză financiară de la Marea Depresiune a anilor 1930.
În urmă cu doi ani, John Paulson şi-a transformat fondul de hedging într-o afacere de familie, după ce activele au scăzut de la 38 de miliarde de dolari în 2011 la 9 miliarde de dolari în 2019, informează Ziarul Financiar.