Celebrul om politic, care a condus Marea Britanie spre victorie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, era atât de atașat de islamism și de cultura orientală, încât membrii familiei sale i-au trimis o scrisoare în care au încercat să îl convingă să nu devină musulman.
Într-o scrisoare din august 1907, femeia care urma să devină în curând cumnata lui Churchill scria: „Te rog să nu te convertești la islamism. Am remarcat în atitudinea ta o tendință pronunțată spre orientalism, tendințe de pașă. Chiar le-am remarcat!”.
„Dacă vei intra în contact cu islamismul, convertirea ta s-ar putea face chiar mai ușor decât presupui tu însuți. Adu-ți aminte de sângele tău, știi la ce mă refer, luptă împotriva acestui gând!”, a adăugat ea.
Scrisoarea, descoperită de Warren Dockter, profesor de istorie la Universitatea Cambridge, a fost scrisă de Gwendoline Bertie, care s-a căsătorit cu fratele lui Winston Churchill, Jack.
„Churchill nu s-a gândit niciodată în mod serios să se convertească la islamism”, a declarat însă profesorul Dockter. „Era mai mult sau mai puțin ateu în acea perioadă a vieții sale. Avea însă într-adevăr o anumită fascinație pentru cultura islamică, însă acest fapt era ceva comun în rândul britanicilor din epoca victoriană”, a adăugat el.
Winston Churchill a avut posibilitatea de a observa societatea islamică atunci când s-a aflat în Sudan, în calitate de ofițer în armata britanică. Într-o scrisoare expediată lui Lady Lytton, în 1907, Winston Churchill spunea că își dorea să fie „un pașă” – un titlu nobiliar în Imperiul Otoman.
Churchill chiar s-a îmbrăcat în haine arabe în interiorul casei sale, împărtășind acest entuziasm pentru cultura islamică cu bunul său prieten, poetul Wilfrid S. Blunt. Însă profesorul Dockter crede că familia lui Churchill nu a fost niciodată cu adevărat îngrijorată din cauza interesului acestuia pentru religia islamică.
„Lady Gwendoline Bertie era probabil îngrijorată pentru că Churchill urma să plece într-un turneu în Africa și știa că Churchill urma să îl revadă pe prietenul său Wilfrid S. Blunt. Acesta era un cunoscut admirator al culturii arabe, un antiimperialist și poet. Deși el și Churchill erau buni prieteni și se îmbrăcau precum arabii în timpul petrecerilor excentrice organizate de Blunt, ei cădeau de acord de foarte puține ori”, spune profesorul britanic.
În 1940, când Winston Churchill conducea Marea Britanie în războiul contra Germaniei naziste, politicianul britanic a sprijinit proiectul de construire a Moscheii Centrale din Londra, situată în Regent’s Park, donând 100.000 de lire sterline în acest scop, cu speranța de a obține sprijin din partea țărilor musulmane în timpul războiului.
Mai târziu, politicianul a declarat în Camera Comunelor că „mulți dintre prietenii din țările musulmane” au apreciat foarte mult acel „cadou”.
Însă, deși Churchill nu-și ascundea admirația pentru religia islamică, declarațiile sale nu erau însă lipsite de anumite critici. „Faptul că în legilația mohamedană fiecare femeie trebuie să aparțină unui bărbat, ca un fel de proprietate absolută a acestuia, fie ca soție, copil sau concubină, va întârzia procesul de eliminare definitivă a sclaviei, până când credința islamică nu va înceta să fie o mare putere în rândul oamenilor”, scria Winston Churchill în „The River War”, volumul său despre vizita lui în Sudan, scris în 1899.
„Deși musulmani, ca indivizi, au calități splendide, influența religiei lor paralizează dezvoltarea socială a acelora care urmează preceptele acestei credințe. Nicio altă forță retrogradă mai puternică nu există în lume. Departe de a fi muribund, mohamedanismul este o credință militantă și prozelitistă”, a adăugat el.
Profesorul Dockter, care l-a asistat pe primarul Londrei, Boris Johnson, să scrie o carte despre Winston Churchill, a descoperit această scrisoare inedită în timp ce făcea cercetări pentru următorul său volum despre fostul premier britanic, care se va intitula „Winston Churchill and the Islamic World: Orientalism, Empire and Diplomacy in the Middle East”.