Prima pagină » Știri externe » O stație feroviară din Ungaria a devenit „zonă de operațiuni”, după ce imigranții s-au ciocnit cu poliția

O stație feroviară din Ungaria a devenit „zonă de operațiuni”, după ce imigranții s-au ciocnit cu poliția

O stație feroviară din Ungaria a devenit „zonă de operațiuni
Șeful Poliției Naționale ungare Karoly Papp a declarat stația feroviară Bicske - în care joi după-amiaza aveau loc ciocniri între imigranți și poliție - o "zonă de operațiuni" și a cerut reprezentanților presei să o părăsească, relatează MTI.

Papp a declarat că jurnaliștii pot aștepta în afara stației și că nu vor avea acces în interior.

Un tren care a plecat de la Budapesta către vestul țării a fost oprit anterior în stația Bicske – aflată în apropiere de un centru pentru recepția imigranților – și aștepta în continuare să-și continue drumul.

Poliția le-a cerut imigranților care au urcat în tren joi dimineața, în Gara Keleti, să coboare din tren în stația Bicske.

Ulterior, imigranții au urcat la loc în tren, refuzând să fie conduși în tabără, potrivit unui corespondent MTI.

Polițiștii au încercat să conducă grupuri de imigranți în autobuze, care urmau să-i transporte la centrul de recepție de la Bicske, la 35 de kilometri vest de Budapesta.

Însă mulți dintre ei au refuzat.

Ei au rămas în pasajul subteran care leagă peronul de gară.

Poliția le-a transmis prin interpreți că nu pot călători mai departe fără documente „valide”.

Dar mulți dintre ei urcau la loc în tren, potrivit corespondentului MTI.

În tren se aflau aproximativ 100 de persoane, majoritatea bărbați, dar și femei și copii.

Aproximativ 20 de vehicule de poliție se aflau în zonă.

Imigranții scandau „Nu (vrem în) tabără!” și urcau la loc în tren, în urma unor ciocniri cu polițiști.

Mai multe alte trenuri au oprit la stația Bicske. Pasagerii debarcați erau escortați de poliție către clădirea din stație, potrivit corespondentului MTI.

Poliția a încercat să le ofere imigranților sticle cu apă, însă aceștia au refuzat, primind în schimb de la voluntari, potrivit aceleiași surse.

Mai multe persoane din tren se simțeau rău, iar ambulațe au sosit la fața locului.

De asemenea, numărul polițiștilor a fost suplimentat, potrivit corespondentului MTI.

Citește și