O tânără belgiană ce lucrează ca escortă contestă acuzațiile de viol aduse lui DSK
O tânără belgiană care lucrează ca escortă a contestat presupusele fapte de viol care ar fi fost comise în decembrie 2010 în cadrul unei seri libertine la Washington la care ar fi participat Dominique Strauss-Kahn, director al FMI în perioada respectivă, relatează AFP.
Parchetul din Lille (nord) a fost sesizat la sfârșitul lui martie în legătură cu presupusele fapte de viol de către judecătorii de instrucție în cazul Carlton, care l-au pus sub acuzare pe Strauss-Kahn la 26 martie pentru „proxenetism în formă agravată, în bandă organizată”. Parchetul urmează să extindă sau nu ancheta judecătorilor asupra acestor fapte.
Aurélie Delvaulx, în vârstă de 25 de ani, contestă acuzațiile aduse de o altă escortă, cunoscută sub prenumele de Marion, care le-a spus anchetatorilor francezi că a fost supusă de către DSK unor acte sexuale neconsimțite.
„Nu am țipat dar am spus cu voce tare că nu vreau”, a declarat tânăra, care nu a depus plângere. „M-am săturat de această poveste, este o lume a rechinilor, nu vreau să dau apă la moară. Vreau să mă întorc la viața mea de dinainte, nu am niciun chef să continui așa”, a declarat Marion pentru Le Parisien.
„Această poveste este falsă”, a replicat Aurélie Delvaulx, care a fost prezentă în cameră în timpul faptelor. „Dacă ea ar fi spus în mod clar nu, aș fi intervenit, bineînțeles”, a declarat ea pentru cotidian.