Prima pagină » Știri externe » O tânără fotomodel din Rusia, care l-a numit ”psihopat” pe Putin, găsită moartă după un an

O tânără fotomodel din Rusia, care l-a numit ”psihopat” pe Putin, găsită moartă după un an

Cadavrul unui fotomodel rus, care l-a numit „psihopat” pe Vladimir Putin, a fost găsit într-o valiză la un an după ce a fost dată dispărută.

Potrivit tabloidului britanic Daily Star, este vorba despre Gretta Vedler, în vârstă de 23 de ani. Tânăra s-a arătat revoltată față de regimul lui Putin pe rețelele de socializare, unde s-a întrebat: ”Chiar poate să facă orice vrea el?”. Cu toate acestea, în prezent nu există o legătură directă între cele două evenimente.

Tânăra ar fi fost ucisă de un fost iubit

Un fost iubit al Grettei Vedler, Dmitri Korovin, în vârstă de 23 de ani, a susținut că el ar fi autorul crimei.

Tânărul a afirmat că a sugrumat-o până la moarte, înainte de a conduce aproape 500 de kilometri până în regiunea Lipetsk, unde a abandonat cadavrul în portbagajul unei mașini.

Korovin le-a spus detectivilor că a continuat să posteze pe paginile de socializare ale modelului pentru a menține iluzia că ea este încă în viață.

Vedler: „Se vede în el o psihopatie sau o sociopatie clar”

Comitetul de Investigații al Rusiei a dat publicității o înregistrare în care Korovin mărturisea crima și povestea cum ar fi ucis-o pe Vedler.

”Având în vedere faptul că Putin a trecut prin multe umilințe în copilărie și că nu putea să se revolte din cauza formei sale fizice [slăbănog], nu este surprinzător că a plecat după facultatea de drept și s-a alăturat KGB-ului.Astfel de oameni sunt timizi și înspăimântați încă din copilărie, se tem de zgomot și întuneric, străini, așa că unele trăsături precum prudența, reținerea și lipsa de comunicare sunt dezvoltate devreme în caracterul lor.Pot doar să presupun, în opinia mea, că se vede în el o psihopatie sau o sociopatie clară”, mărturisea Vedler înainte de a fi ucisă.

Sursă foto: gretta.vedler Instagram

Citește și INTERVIU EXCLUSIV| „Putin a pierdut războiul și se simte ca un urs încolțit”. Un istoric din Republica Moldova explică obiectivele președintelui rus

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!