O țară din Europa sare în ajutorul Greciei: ”Suntem pregătiți să ajutăm Grecia să iasă din criză cooperând în ceea ce privește turismul, energia, comerțul”
This browser does not support the video element.
„Vrem ca Grecia să fie puternică (…) Suntem pregătiți să ajutăm Grecia să iasă din criză cooperând în ceea ce privește turismul, energia, comerțul”, a declarat Davutoglu, într-un discurs susținut în fața parlamentarilor partidului său.
„Vom intra în contact cu Grecia pentru a organiza o reuniune de cooperare la cel mai înalt nivel cât mai curând posibil, pentru a analiza măsuri comune privind criza financiară” care afectează Grecia, a adăugat el.
Ministrul elen de finanțe Yanis Varoufakis a confirmat marți că Grecia nu va plăti până la sfârșitul zilei de marți tranșa de 1,6 miliarde de euro pe care o datorează Fondului Monetar Internațional (FMI), cu cinci zile înaintea unui referendum crucial pentru menținea țării în zona euro.
Cei doi copreședinți ai principalului partid kurd din Turcia, apropiat de partidul Syriza aflat la putere în Grecia, și-au reafirmat marți la rândul lor ‘solidaritatea cu poporul grec și cu guvernul său’.
„Considerăm că, în loc de a impune politici de austeritate popoarelor europene, există soluții mai rezonabile și acceptabile”, au declarat Figen Yüksekdag și Selahattin Demirtas, copreședinți ai Partidul Democrat Popular (HDP).
Relațiile dintre Turcia și Grecia rămân dificile, în special din cauza conflictului dintre ele în privința Ciprului, divizat din 1974 după intervenția armatei turce, în urma unei lovituri de stat inițiate de naționaliști ciprioți greci care voiau să alipească insula la Grecia.
În pofida recentei lor relansări, discuțiile de pace sub egida ONU nu au condus încă la o rezolvare a problemei, scrie Agerpres.