Prima pagină » Știri externe » O țară europeană se revoltă: ”În criza refugiaților, noi plătim greșelile UE”

O țară europeană se revoltă: ”În criza refugiaților, noi plătim greșelile UE”

O țară europeană se revoltă: ''În criza refugiaților, noi plătim greșelile UE''
Președintele Macedoniei, Gjorge Ivanov, și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu faptul că țara sa ar fi victima gestionării crizei refugiaților de către Uniunea Europeană, într-un interviu publicat în cotidianul german Bild, relatează Le Figaro.

„În criza refugiaților, noi plătim greșelile Uniuniii Europene”, a explicat el. „A trebuit deja să cheltuim 25 de milioane de euro din banii contribuabilului, ne aflăm în stare de urgență și ce am primit din partea Europei? Nimic! Niciun cent!”, a subliniat acesta.

„Nu suntem nimic, nu facem parte nici din UE, nici din Schengen, nici din NATO, nimeni nu ne vrea. Cu toate acestea, protejăm Europa de un stat european (n.r. Grecia), al cărei control asupra refugiaților este deficitar”, a mai spus Ivanov.

Președintele macedonean estimează că dacă Germania „a acționat foarte bine dintr-o perspectivă umanitară” în această criză, deschizându-și în septembrie frontierele pentru fluxul de imigranți, în ceea ce privește securitatea, „această țară a eșuat în totalitate”.

El a menționat faptul că țara sa a dorit să facă schimb de informații privind „potențialii islamiști”, însă nimeni nu a fost interesat de acestea.

„Abia după atentatele de la Paris am fost întrebați de aceste date. Și atunci, am putut informa autoritățile (n.r. europene) că în total zece persoane au intrat în Europa”, având aceeași identitate ca unul dintre atacatori”, a explicat el.

Macedonia se află în prima linie a rutei balcanice, folosită de solicitanții de azil care sosesc pe insulele grecești dinspre coastele Turciei, dorind să ajungă în Europa Centrală și de Nord.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?