Prima pagină » Știri externe » O tragedie asemănătoare celei de la Spitalul Județean Neamț a avut loc și în India. Cinci pacienți au murit arși de vii într-o secție ATI Covid, din cauza unui scurtcircuit (VIDEO)

O tragedie asemănătoare celei de la Spitalul Județean Neamț a avut loc și în India. Cinci pacienți au murit arși de vii într-o secție ATI Covid, din cauza unui scurtcircuit (VIDEO)

Cinci pacienţi au murit, vineri dimineață, într-un incendiu izbucnit în secţia pentru Covid-19 a unui spital din India. Focul a pornit la unitatea de terapie intensivă a unei clinici private din oraşul Rajkot din statul Gujarat, în vestul Indiei).

La originea incendiului s-a aflat – cel mai probabil – un scurtcircuit, a precizat Udit Agarwal, un responsabil guvernamental citat de Agerpres. Cauza focului este în acest moment investigată de anchetatori. 

Trei dintre pacienţi au murit pe loc, iar ceilalţi doi în ambulanţă, a menţionat Agarwal. În unitatea de terapie intensivă se mai aflau doi pacienţi, care au scăpat nevătămaţi. Potrivit publicației Times of India, citată de Digi 24, focul ar fi fost stins în aproximativ jumătate de oră, iar ambulanțele au preluat pacienții pentru a le oferi îngrijiri medicale. Bolnavii care au decedat aveau vârste curpinse între 60 și 70 de ani.

În urma acestei tragedii, Curtea Supremă a Indiei a cerut guvernelor locale şi federal să prezinte explicaţii detaliate în legătură cu recurenţa incendiilor din spitale.

Premierul Narendra Modi, originar din Gujarat, s-a declarat îndurerat de pierderea de vieţi omeneşti, într-un mesaj difuzat pe Twitter după incendiul de vineri.

În august, opt pacienţi cu Covid-19 au fost ucişi într-un incendiu în unitatea de terapie intensivă a unui spital din Ahmedabad, cel mai mare oraş din Gujarat.

Incendiile soldate cu victime sunt frecvente în India din cauza echipamentelor electrice necorespunzătoare sau îmbătrânite, la care se adaugă lipsa măsurilor de siguranţă şi a ieşirilor de urgență în caz de incendiu.

India, o țară cu 1,3 miliarde de locuitori, a înregistrat – de la debutul pandemiei – 9,3 milioane de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi peste 135.000 de decese (43.082 cazuri noi şi 492 decese în ultimele 24 de ore).

Sâmbătă, premierul indian urmează să viziteze trei companii care lucrează la un vaccin împotriva noului coronavirus, inclusiv una situată în Gujarat.

„A avut loc un dezastru aici. Un incendiu a provocat o explozie în Unitatea de Terapie Intensivă. În prezent încercăm să identificăm modul în care a început focul. În acel moment erau 11 pacienţi internaţi la ATI”, a declarat Tejash Karmata, unul dintre reprezentanții unității medicale.

Incendiul din India amintește de tragedia petrecută în urmă cu doar două săptămâni la secția de Terapie Intensivă de la Piatra Neamţ, în care au murit 10 pacienţi cu Covid. Cauza incendiului este încă investigată și în România.

România, alături de Rusia, India și Brazilia, pe lista țărilor cu pacienți Covid, decedați la Secția de Terapie Intensivă

România se află, alături de Rusia, India, Brazilia, Egipt și Bangladesh, pe lista țărilor cu pacienți Covid, decedați la Secția de Terapie Intensivă, ridicând semne de întrebare cu privire la siguranța pacienților, în timpul administrării tratamentului împotriva Covid.

O serie de incendii au avut loc anul acesta, principala cauza declarată de oficialii publici a incendiului fiind producerea unui scurtcircuit.

FOTO: Twitter.com/TOIRajkot

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și