Amelia Rose Earhart, o urmașă îndepărtată a Ameliei Earhart, va încerca anul viitor să refacă și să termine în mod simbolic ultima călătorie a celebrei aviatoare americane, dispărută în Oceanul Pacific în 1937, informează AFP.
În iunie 2014, „voi reface și voi termina în mod simbolic, alături de copilotul Patrick Carter, zborul Ameliei Mary Earhart”, dispărută în Oceanul Pacific în 1937, o dispariție considerată „unul dintre cele mai mari mistere ale istoriei”, se afirmă în comunicatul emis de Project Amelia.
Tânăra în vârstă de 30 de ani, pilot de avion și jurnalist meteo în orașul Denver, din statul american Colorado, va decola din Oakland (California) la bordul unui avion elvețian cu un singur motor, Pilatus PC-12 NG. Călătoria ei va însuma 100 de ore de zbor, va include 14 escale și va fi realizată pe o distanță de 45.000 de kilometri.
Ea speră să devină astfel „cea mai tânără femeie care va face înconjurul lumii la bordul unui avion cu un singur motor”, indică Project Amelia.
Amelia Earhart încerca, la vârsta de 39 de ani, să efectueze un ocol al lumii zburând spre est, atunci când a dat ultimul semn de viață pe 2 iulie 1937, în ultima etapă a zborului ei, între Noua Guinee și California. Ea pilota un avion cu două motoare Lockheed Electra și era însoțită de navigatorul Fred Noonan.
Misterul care a înconjurat dispariția lor a determinat o asociație de pasionați de arheologie aeronautică, Tighar (The International Group For Historic Aircraft Recovery), să organizeze în ultimii ani mai multe expediții cu scopul de a găsi rămășițele avionului dispărut.
Reprezentanții acelei asociații sunt de părere că Amelia Earhart ar fi putut să aterizeze de urgență și chiar să supraviețuiască pentru o vreme pe minusculul atol nelocuit Nikumaroro din Arhipelagul Kiribati, întrucât o serie de indicii, inclusiv câteva transmițătoare radio, au părut să confirme această ipoteză în epocă. Mai multe obiecte realizate manual au fost descoperite de atunci pe atol.
Tânăra Amelia Rose Earhart este președinte-fondator al Fundației „Fly with Amelia”, care acordă burse de studii pentru tinerele fete care doresc să devină piloți de avion.