Prima pagină » Știri externe » Obama cere o rezoluție „puternică” în cazul Siriei, avertizând cu o intervenție militară

Obama cere o rezoluție „puternică” în cazul Siriei, avertizând cu o intervenție militară

Obama cere o rezoluție
Președintele american, Barack Obama, a făcut apel, în discursul rostit la Adunarea Generală ONU, în favoarea unei rezoluții "puternice", cu "consecințe" pentru regimul din Siria, avertizând că Statele Unite sunt pregătite să intervină militar, informează AFP.

Președintele american, Barack Obama, a făcut apel, în discursul rostit la Adunarea Generală ONU, în favoarea unei rezoluții „puternice”, cu „consecințe” pentru regimul din Siria, avertizând că Statele Unite sunt pregătite să intervină militar, informează AFP.

„Este necesară o rezoluție puternică a Consiliului de Securitate ONU pentru a verifica dacă regimul Bashar al-Assad își respectă angajamentele”, a declarat Obama de la tribuna Adunării Generale ONU, anunțând un ajutor suplimentar de 340 de milioane de dolari destinat opoziției siriene.

De altfel, președintele american a avertizat că Statele Unite mențin opțiunea unei intervenții militare în Siria dacă regimul de la Damasc nu va respecta angajamentele privind neutralizarea arsenalului chimic.

Referindu-se la criza nucleară iraniană, Obama a pledat pentru continuarea eforturilor diplomatice, afirmând că așteaptă „acțiuni” din partea noii Administrații de la Teheran.

„Disensiunile dintre Statele Unite și Iran nu se vor rezolva de la o zi la alta”, a spus Obama, declarându-se „încurajat” de atitudinea noului președinte iranian, Hassan Rohani.

Barack Obama a avertizat că sprijinul acordat de Statele Unite Egiptului este condiționat de progresele democratice din această țară. „Pe viitor, Statele Unite vor menține o relație constructivă cu noul Guvern interimar egiptean, dar deja nu am mai livrat anumite tipuri de echipamente militare, iar susținerea noastră va depinde de progresele democratice din Egipt”, a precizat Obama.