Obama: Fumatul canabisului nu este mai periculos decât consumul de alcool

Publicat: 20 01. 2014, 10:18

Președintele Barack Obama a apreciat că fumatul canabisului nu este mai periculos decât consumul de alcool, dar consideră că aceasta este „o idee proastă”, potrivit unor fragmente dintr-un interviu exclusiv oferit revistei The New Yorker, publicat în ediția de duminică, relatează AFP.

Președintele și-a exprimat totodată regretul față de faptul că tineri provenind din cadrul unor minorități sărace din țara sa sunt mai susceptibili să fie condamnați la închisoare pentru că au fumat iarbă decât tinerii din mediile bogate.

„După cum s-a dezvăluit, am fumat iarbă atunci când eram tânăr și consider acest lucru un obicei prost și un viciu, nu foarte diferit de cel de a fuma țigări, pe care l-am avut de când eram tânăr și până la o vârstă înaintată a vieții mele de adult”, a spus Obama, potrivit revistei.

„Nu cred că este mai periculos decât alcoolul”, a adăugat el.

Președintele a precizat că le-a avertizat pe cele două fiice ale sale, Sasha și Malia, că „este o idee proastă, o pierdere de timp și nu prea sănătoasă” să fumezi canabis.

În opinia lui Obama, „tinerii din clasa medie nu ajung la închisoare pentru că au fumat iarbă, însă copii săraci da”.

„Iar copiii de origine afro-americană și hispanică sunt mai adesea mai săraci și au mai puține șanse să aibă resursele și susținerea necesare pentru a evita pedepse foarte severe și nemeritate”, a mai spus președintele american.

El a salutat decizia recentă a statelor Colorado și Washington de a legaliza marijuana, adăugând că „este important pentru o societate să nu se confrunte cu o situație în care o mare parte a oamenilor a încălcat, la un moment sau altul, legea, iar doar o mică parte este pedepsită pentru acest lucru”.

Însă „cei care afirmă că legalizarea (consumului de) marijuana este panaceul și că acest lucru va soluționa toate problemele sociale, cred că probabil exagerează”, a mai apreciat șeful statului american.

Marijuana utilizată în scopuri medicale este autorizată în 19 state americane.

„Dar cred că, atunci când este vorba despre droguri mai dure, acest lucru dăunează grav sănătății consumatorilor, iar costurile sociale sunt importante”, a adăugat Barack Obama.