Obama îndeamă NATO să ajute Ucraina, Georgia și R.Moldova să-și consolideze apărarea

Publicat: 03 09. 2014, 18:05

„NATO trebuie să ia angajamente concrete pentru a ajuta Ucraina să-și modernizeze și să-și consolideze trupele. În plus, trebuie să ajutăm și alte țări care au legături de parteneriat cu NATO, ca Georgia și Republica Moldova, să-și consolideze de asemenea apărarea”, a afirmat Obama, într-un discurs susținut în capitala Estoniei.

Președintele american a mai apreciat că Alianța Nord-Atlantică nu trebuie să excludă noi aderări, la câteva zile după anunțul Ucrainei privind intenția sa de a relua procesul de aderare la NATO.

„Trebuie să reafirmăm principiul care a ghidat întotdeauna Alianța noastră, anume că pentru țările care respectă normele noastre și care pot contribui în manieră importantă la securitatea aliaților, poarta aderării la NATO trebuie să rămână deschisă”, a precizat Obama, după ce s-a întâlnit la Tallinn cu liderii celor trei state baltice.

Premierul Arseni Iațeniuk a anunțat vineri că Ucraina intenționează să relanseze procesul de aderare la NATO, în fața „agresiunii” ruse. „Guvernul supune Parlamentului un proiect de lege vizând anularea statutului de stat nealiniat al Ucrainei și revenirea pe calea aderării la NATO”, a declarat Iațeniuk, în cadrul Consiliului de miniștri.

În aprilie 2008, la summitul de la București, liderii țărilor NATO au convenit că este firesc ca Ucraina să se alăture Alianței la un moment dat, ceea ce a iritat puternic Rusia. Dar în 2010, Guvernul prorus al președintelui Viktor Ianukovici a renunțat la acest obiectiv, continuând însă cooperarea cu NATO.