Obama nu crede în sfârșitul zonei euro și îndeamnă la adoptarea de „măsuri hotărâte”

Obama nu crede în sfârșitul zonei euro și îndeamnă la adoptarea de măsuri hotărâte
Publicat: 31/07/2012, 11:33
Actualizat: 31/07/2012, 11:49

Președintele Statelor Unite Barack Obama a apreciat luni că zona euro nu se va dezagrega sub greutatea crizei datoriilor, dar că în Europa rămân de adoptat unele „măsuri hotărâte” în fața acestei amenințări, relatează AFP.

Obama, care a făcut aceste declarații luni seara la New York în fața donatorilor Partidului Democrat pentru campania sa în vederea realegerii, a notat că situația economică din Statele Unite este în continuare precară și a avertizat cu privire la un climat nefavorabil în lunile următoare.

„Europa este în continuare o problemă, iar mulți oameni din această încăpere care fac afaceri în Europa înțeleg acest lucru”, a spus Obama, în fața unui număr de aproximativ 60 de persoane, inclusiv oficiali de pe Wall Street.

„În definitiv, eu nu cred că europenii vor lăsa (zona) euro să se dezagrege. Dar va fi necesar să ia măsuri hotărâte. Petrec enorm de mult timp încercând să lucrez cu ei, iar (secretarul Trezoreriei) Tim Geithner petrece mult timp lucrând cu ei, pentru a face astfel încât ei să recunoască faptul că cu cât mai repede vor adopta măsuri decisive, cu atât mai repede ne va fi mai bine”, a adăugat el.

Obama a explicat ceea ce înțelege el prin „măsuri hotărâte” referindu-se la planul de relansare economică în valoare de aproape 800 de miliarde de dolari pe care l-a adoptat administrația sa primăvara lui 2009.

„În pofida impopularității sale, (acest plan) arată ceea ce am evitat, (și anume) această rană prin care sângele continuă să curgă în mod cronic și care a fost o problemă enormă nu doar pentru Europa, la ora actuală, ci pentru economia mondială în ansamblu”, a spus președintele american.

Obama, candidat la un al doilea mandat de patru ani în alegerile prezidențiale de la 6 noiembrie, este afectat, potrivit sondajelor, de un pesimism din partea compatrioților săi cu privire la problemele economice. Rata șomajului, de 8,2%, rămâne cu trei puncte procentuale mai ridicată decât înaintea crizei din 2008, iar Casa Albă nu se așteaptă ca aceasta să scadă sub 7,9% până la sfârșitul anului.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Imagini spectaculoase în Oradea unde o mașină fără șofer a traversat patru benzi și...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la limba și literatura română, prima probă scrisă...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Grave acuzații la adresa lui Mircea Geoană. Dezvăluiri făcute în această dimineață
Cel mai mic oraș din România este invadat de turiști. 500.000 de oameni vizitează anual...
Actrița diagnosticată cu scleroză multiplă! Simptomele s-au AGRAVAT: „Nu mi-am mai făcut duș de trei...
Subiecte Bac 2024 - limba română. La subiectul al III-lea, a picat nuvela
EURO 2024: La ce oră începe meciul România - Olanda de marți, 2 iulie 2024? 
Mai mulți turiști români au fost evacuați din regiunea Izmir-Kușadasi, în urma incendiilor de vegetație....
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Proprietarii de SUV-uri au luat o măsură INCREDIBILĂ ca să scape de această problemă -...
Rezultate EXIT-POLL alegeri parlamentare anticipate în Franţa. Extrema dreaptă obţine 34% din voturi. Cât a...
PROGRES tehnologic remarcabil: au fost creat CELULELE SOLARE care se „VINDECĂ” singure!
Șoferii pe motorină sau benzină, TAXAŢI în plus. Decizie în România de luni, 1 iulie
Vin scumpirile peste români. Benzina și motorina, prețuri mai mari după ce Guvernul a crescut...
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Românii din vestul țării, în pericol! Medicii trag un semnal de alarmă. Boala care îi...
Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge...
Paris Hilton, mărturii șocante despre abuzurile suferite: ”Am fost forțată să iau medicamente”
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Peruca te poate otrăvi! Ce au găsit cercetătorii în părul sintetic?
×