Obama: Reformarea legislației cu privire la armele de foc va salva viața a mii de copii
Președintele Statelor Unite Barack Obama a declarat joi că reformarea legislației cu privire la armele de foc, pe care și-o dorește, va salva viața a mii de copii, relatează AFP.
„Trebuie să conștientizăm măsurile pe care le putem lua pentru a opri ciclul violențelor provocate de arme în această țară și ar trebui să o facem știind că există diferențe regionale”, a declarat Obama în fața unor aleși din partidul său, reuniți în cadrul unui simpozion la Leesburg, în statul Virginia (est).
„Armele reprezintă ceva diferit pentru cineva care a trăit într-o fermă la țară (sau) pentru cineva care a crescut la oraș”, a apreciat președintele.
Cu toate acestea, a avertizat el, „majoritatea deținătorilor responsabili de arme recunosc că nu putem avea o situație în care 20 de copii, o sută de copii, sau o mie de copii sunt uciși nebunește”.
Obama a fost nevoit să facă din consolidarea controlului circulației armelor una dintre prioritățile sale lefislative, în urma masacrului de la Newtown (Connecticut, nord-est), comis pe 14 decembrie 2012, care s-a soldat cu moartea a 20 de copii în vârstă de șase și șapte ani și a șase femei cadre didactice la școala Sandy Hook.
Președintele a prezentat la 16 ianuarie un plan ambițios, semnând măsuri de reglementare și îndemnând congresmenii să interzică vânzarea de arme de asalt și încărcătoare cu o capacitate de peste zece gloanțe.
Însă numeroși congresmeni republicani – majoritari în Camera Reprezentanților -, anumiți congresmeni democrați din state preponderent rurale și puternicul grup de lobby pentru arme National Rifle Association se opun acestor schimbări legislative în numele Constituției americane care garantează dreptul de a deține arme de foc.